26 aprilie 2024

Vunk, Vama, Loredana, Holograf, Voltaj și Smiley la Europa FM – Live pe Plajă

Pe 1 august, începând cu ora 19.30, Europa FM – Live pe Plajă își propune să-și depășească propriul record național de spectatori în aer liber cu un line up care reunește cele mai de succes nume ale muzicii autohtone: Vunk, Vama, Loredana, Holograf, Voltaj și Smiley.

Cei mai mari artiști ai momentului si cele mai difuzate hituri Europa FM se vor auzi pe uriașa plajă dintre Venus și Saturn într-o atmosferă care nu va putea fi replicată în niciun alt concert din România, o atmosferă comparabilă cu legendarele concerte de pe plaja de la Copacabana din Rio de Janerio.

Fiecare dintre artiștii din line up-ul celei de-a patra ediții a Europa FM Live pe Plajă (Vunk, Vama, Loredana, Holograf, Voltaj și Smiley) a anunțat că va celebra această întâlnire cu cel mai numeros public din România într-un spectacol în aer liber, prin recitaluri în care au invitați speciali sau versiuni inedite ale hiturilor lor.

Sunt așteptați peste 100.000 de mii de oameni, la un spectacol care va celebra muzica bună pe una dintre cele mai mari scene construite vreodată în țara noastră, dar care promite să ofere spectatorilor emoții speciale chiar și în momentele dintre show-urile artiștilor, precum și momente interactive foarte emoționante sau amuzante cu membrii echipei Europa FM.

”Acum  3 ani, când am adus pentru prima dată hiturile Europa FM pe plajă, am fi fost fericiți dacă veneau 10.000 de spectatori. Doar că încă de la prima ediție au venit peste 50.000 de ascultători și a fost ca o răsplată imensă pentru munca noastră de peste an.  Cu spectacolul pe care l-am pregătit pentru acest an ne gândim să batem recorduri naționale de audiență pentru un show în aer liber și să avem pe plajă peste 100.000 de spectatori. E o onoare pentru noi că ascultătorii ne urmăresc și în vacanță, la mare, că devenim parte din amintirile lor și suntem ca o mare familie. Acesta este momentul din an în care ne întâlnim cu cei pe care nu-i vedem de obicei dar pe care-i simțim întotdeauna aproape,” spune George Zafiu, directorul de programe Europa FM.

Europa FM Live pe plajă se desfășoară pe una dintre cele mai spectaculoase scene create în România: are  37m lățime, 15 metri adâncime, 16 metri înălțime, e înconjurată de 400mp ecrane care duc la o deschidere de 60m și are o prelungire de 15 m / 2, 5 m lățime care va coborî spre public.

Scenotehnica, asigurată de Arena Events, include și 130 de capete mobile, cu lumină inteligentă, 140 de tone de echipament de layer pe scenă, dar și echipament de ultimă generație într-un car cu 7 camere video full HD care va prelua imagini din show și din public pentru ecranele uriașe din prelungirea scenei.  Aceleași ecrane vor proiecta un spectacol multimedia cu efecte de ultimă generație realizate de Les Ateliers Nomad.

Europa FM Live pe plajă începe la ora 19.30, pe 1 august. Accesul pe plaja dintre Saturn și Venus este gratuit, fără limită de vârstă.