19 aprilie 2024

RAJA Constanţa a stabilit măsuri pentru intervenţii ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile

În urma atenționărilor meteo, la nivelul SC RAJA SA s-au luat toate măsurile necesare pentru a se putea interveni cu promptitudine. Astfel, la nivelul municipiului Constanta, au fost pregatite sa intervina 19 de echipe de intervenţie dotate cu wome, vidanje și pompe de mare putere, care vor asigura permanenţa în toată această perioadă.

Echipele RAJA patrulează şi intervin pentru degajarea grătarelor pluviale, în zonele sensibile ale orașului, pe strada Ahile Mihail, zonele Delfinariu și Dacia, precum şi marile bulevarde: Mamaia, Alexandru Lăpuşneanu, Ferdinand, 1 Decembrie 1918.

În cazul în care vor apărea situaţii de urgenţă, societatea noastră este pregătită să dubleze numărul echipelor de intervenţii.

Facem un apel către toţi abonaţii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii la numărul de telefon 0241.66.44.44.