19 martie 2024

Staţiunea Venus, “vedeta” litoralului anul acesta

hotel-afrodita-venus_4731Staţiunea Venus a găzduit, în acest week-end, şedinţa comună a comisiilor de specialitate din cadrul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Evenimentul a fost urmat de o întâlnire cu hotelierii din sudul litoralului, care au putut, astfel, să îşi prezinte propriile idei şi propuneri pentru sezonul estival 2017.

Concluziile întâlnirii ne-au fost prezentate de către Adrian Voican, Preşedintele Asociaţiei de Promovare Prahova şi lider al Comisiei de Turism Intern. Acesta spune că, și în actualul sezon estival, sudul litoralului şi-a continuat trend-ul ascendent înregistrat în ultimii ani, staţiunea Venus fiind „vedeta“ schimbărilor în bine în privința cererilor de vacanţe la malul mării: “Sudul a început să mişte, creşte, iar staţiunea Venus pare să fie vedeta incontestabilă de anul acesta, locomotive acestei schimbări. Avem, aici, hoteluri de patru stele “all inclusive”, care au intrat în forţă în ofertele noastre. Însă, dacă investitorii au făcut eforturi remarcabile pentru a dezvolta baza materială, sunt aşteptate şi investiţii semnificative din partea administraţiei locale. Primăriile din zonă trebuie să facă eforturi să completeze ceea ce au realizat operatorii din turism şi să ridice staţiunile la un nivel pe măsura invstiţiilor”, a declarat, pentru “Ediţia de Sud”, Adrian Voican.

În ceea ce priveşte vânzările pachetelor turistice pe litoralul sudic, cifrele sunt mai mult decât grăitoare. Dacă anul trecut 50% dintre românii care cumpărau vacanţe pe litoral mergeau la trei stele, anul acesta sejururile la patru stele au crescut semnificativ, de la 25% la 33%. În schimb, concediile la două stele au scăzut vertiginos, cu aproape 15%.

În privinţa ofertei de evenimente în zonă, Adrian Voican afirmă că sudul a început să “mişte” şi în ceea ce priveşte divertismentul în special Vama Veche, devenită un pol al festivalurilor de toate genurile: ”În Vamă creşte, de la an la an, “Vama sub lumini de Oscar”, desprinsă din “Suffstock”. A devenit un eveniment mai întâi fotografic, apoi de film, pictură, arte vizuale, aducând un anumit nivel de cultură în sudul litoralului. În Mangalia avem Herghelia sau parcul de distracţii de la Neptun”.

 

Corina Martin: Taxa de promovare trebuie să fie folosită de asociaţiile din turism

În privinţa promovării zonei de sud a litoralului, se ştie că Mangalia s-a „rupt“ de Asociaţia Litoral-Delta Dunării în urmă cu patru ani. Însă, din declaraţiile Corinei Martin, preşedintele asociației, promovarea făcută de acestă structură la târgurile de turism internaționale include şi zona de sud: “O asociaţie de promovare înseamnă membri şi cotizaţii. Asociaţia noastră nu are, la ora actual, niciun membru în sudul litoralului, pentru că Primăria Mangalia afăcut un pas înapoi în urmă cu patru ani. Au gândit, atunci, cî e nevoie de o asociaţie de promovare proprie, dar, din păcate, am văzut că aceasta nu a funcţionat. Asta nu ne opreşte pe noi, Asociaţia Litoral-Delta Dunării, ca la toate târgurile de turism, de la Atena, Nicosia, Tel Aviv, Varşovia, Chişinău, Bruxelles să nu promovăm litoralul ca un întreg”.

Taxa de promovare de la Mangalia a fost eliminată anul trecut, prin decizia Consiliului Local. Însă, chiar şi colectată, spune Corina Martin, această taxă ar fi trebuit să nu rămână în mâinile funcţionarilor instituţiei publice, ci să se „întoarcă“ spre reprezentanţii agenţiilor din turism, după modelul Constanţei: “Asociaţiile de promovare au specialişti, nu funcţionari publici care nu ştiu cum se “vinde” turismul. Taxa de promovare este colectată de la toţi agenţii economici, de către primărie şi, ulterior, banii vin către asociaţia de promovare. Aici, specialişti în turism, de la ANAT, agenţii de turism, reprezentanţi ai hotelierilor, cluburilor de noapte, ai asociaţiilor din turism, stabilim, împreună, ce proiecte ne dorim, ideile pe care le avem pentru sezonul următor, târgurile la care vom merge… De exemplu, la Mamaia avem stabilită întreaga strategie pentru sezonul 2017 şi chiar am antamat şi bugetat, deja, primele patru mari evenimente din vara viitoare“, ne-a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării.

Aceasta mai spune că, numai prin taxa de promovare, utilizată exclusiv în beneficiul agenţilor din turism şi de către reprezentanţii acestora, sudul litoralului va putea să concureze cu staţiunile din nord.