Mangalia și cele dintâi zile de Prim Război Mondial

de E. C. Ninu

Cum România, în Consiliul de Coroană din 14 august 1916, decisese intrarea de partea Antantei (Marea Britanie, Franța, Rusia), date fiind promisiunile și perspectivele constituirii României Mari, consecințele, firește, nu au întârziat să apară.

Dacă, pe frontul din Transilvania, victoriile  au fost cele așteptate, trupele române înaintând impetuos în inima Ardealului, în schimb, în Dobrogea, evenimentele au debutat cum nu se poate mai prost: tatonări, hărțuiri, pentru ca, la Silistra-Turtucaia, înfruntarea să se desfășoare cu tot ce avea ea mai dramatic. Incompetența conducătorilor, cunoașterea planurilor  strategice, neglijarea posibilității intrării în război a Bulgariei (o va face, pe 20 august 1916), ca posibil adversar (dornic să-și recapete teritoriile luate, respectiv Cadrilatrul,  în urma celui de-Al Treilea Război Balcanic), lipsa de experiență a frontului, delăsarea aliaților ruși, starea depășită a armamentului etc., etc. au dus la una din cele mai grele înfrângeri, soldată cu mii de morți, răniți și dispăruți, numărul prizonierilor români chiar depășind limitele verosimilului. („Pierderile românești s-au cifrat la aproximativ 34.000 de oameni (morți, răniți și dispăruți), alți 3.500 de oameni reușind să iasă spre Silistra din încercuirea realizată de trupele bulgaro-germane, în timp ce aproximativ două mii de ostași au scăpat trecând Dunărea spre Oltenița, înot sau cu ajutorul marinei fluviale române. Pierderile sângeroase ale românilor (morți și răniți) au totalizat 160 de ofițeri și 6.000 de soldați, în vreme ce 480 de ofițeri și 28.000 de soldați au ajuns în prizonierat.”, cf. ro.wikipedia.org)

Mangalia nu a cunoscut înfruntări terestre de trupe. Dar bombardamentul navelor inamice  a făcut să se înregistreze și victime din rândul civililor. Cui au aparținut aceste nave inamice pare a fi, încă, o enigmă: submarin german, nave turcești, nave germane și turcești, nave germane, turcești și bulgărești (?).

Părerile sunt împărțite, de aceea, în încheiere, am să enumăr pe cele ale unor autori, cunoscuți de către mulți dintre noi, mangalienii.

1. Biserica ruinată a fost vizitată, în 1922, de către scriitorul teolog Gala Galaction, cel care a locuit o vreme şi la casa parohială, la pr. Gheorghe Chiorpec. Impresiile sale au fost publicate în cartea sa, intitulată „Mangalia”, apărută la Editura „Casei Şcoalelor”, în 1947, în care scria:

„… În silueta ei înscrisă în smaraldul cerului, proeminează o biserică începută şi neisprăvită … Mangalia a avut onoarea de peste două sute de ghiulele, azvârlite din largul mării de pe un vapor inamic. Mai toate casele au rămas schiloade … Zeci de alte case, găurite de câte o ghiulea, au căzut pradă jafului şi ruinii.”

2. Aurelia și Ștefan Lăpușan („Mangalia în paginile vremii”, ed. „Dobrogea”, Constanța, 2007, pag. 61) comentează, succint, episodul bombardării bisericii „Sf. Gheorghe”:

„În timpul războiului, Mangalia a fost în mare parte dărâmată. A fost bombardată sistematic de pe mare, din aer și de pe pământ, casele i-au fost distruse, patrimoniul arheologic prădat sau distrus, și ce a mai rămas în picioare a fost jefuit de ocupanți, dar și de ai noștri, rămași fără lege și autorități, sub cerul liber. Biserica începută și înălțată până la acoperiș a fost și ea bombardată fără milă.”

3. În splendida sa proză memorialistică, „Fiul ceasornicarului” (editura „Omonia”, București, 2011, pag. 11), arhitectul, pictorul, scriitorul Stephan Eleutheriadis constata, cu mâhnire:

„Când a izbucnit Primul Război Mondial în 1914 și Mangalia a fost bombardată de un submarin german, populația s-a speriat și a început să evacueze orașul… Populația de români și greci a început să se retragă împreună cu trupele românești înspre nord, fără nicio țintă și fără nicio orientare.”

4. Lucrarea „Ferestre în pridvor. Istoricul bisericii SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE din Mangalia” (editura  Arhiepiscopiei Tomisului, Constanța, 2014), având, ca autori, pe preotul protoiereu Vasile Cîrlan și pe Ionuț Dimache, prezintă și ea următoarea afirmație:

„Astfel, la 14 septembrie 1914, episcopul Nifon Niculescu al Dunării de Jos sfințește piatra de temelie a bisericii, preot paroh fiind Ioan Roșculeț, iar constructorul bisericii Avram Marcu din Constanța, care s-a angajat să predea biserica la roșu în  toamna anului 1916. Acest lucru nu a fost posibil, deoarece biserica, construită până la corniza superioară, a fost  bombardată  în 1916 de turci, de pe mare, după începerea Primului Război Mondial. În timpul bombardamentelor asupra bisericii, a murit șeful de șantier Dimitrie Marcu, unchiul antreprenorului bisericii.” (pag. 8)

5. D. Isac, în lucrarea sa, „Mangalia, recunoștință veșnică armatei române. (Repere istorice cronologice)”, coordonatori M. Ionescu, E.C. Ninu (ed. „Imperium”, Constanța, 2014, pag. 23-24) făcea unele precizări nu lipsite de interes:

„Pe 16 august 1916, la începutul Primului Război Mondial, Mangalia a fost bombardată violent de către artileria navelor inamice, a Puterilor Centrale (Tripla Alianţă), printre care şi a vecinului nostru de la Sud, Bulgaria.  Atunci, o parte a oraşului a fost ruinată.  Singurul edificiu de cult distrus a fost noua Biserică „Sf. Gheorghe”, considerată „inima istorică şi spirituală a oraşului”.  Cu acea ocazie nefastă, Dimitrie Marcu, care se afla în Biserică pentru finalizarea unor lucrări, a fost omorât sub dărâmături.  El este considerat prima victimă a Primului Război Mondial la Mangalia.  Speriată, populaţia s-a refugiat în Pădurea Hagieni, apoi spre nord-estul ţării, iar bunurile lor au căzut pradă cotropitorilor.” (Dosar istoric Biserica „Sf. Gheorghe”, Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, (bombardamentul Mangaliei din 16 august 1916)…

… „În Primul Război Mondial (1916-1918), pentru apărarea şi reîntregirea neamului, din Regimentul 34 Infanterie Constanţa, au căzut la datorie, pe câmpul de luptă, 32 de eroi, fii ai Mangaliei: plut. Buluc Ioan, plut. Oprişan Dumitru, serg. Stoia J. Ion, serg. Teodoru Gheorghe, cap. Caracas Armeneac, cap. Coşoreanu Dumitru, cap. Harduveli Iordan, cap. Stavru Nicolae, sold. Aldea Gh. Gheorghe, sold. Aldea Trandaburu, sold. Arieşanu Ilie, sold. Beldie Tudor, sold. Caravan Florea, sold. Ciontea Constantin, sold. Comitescu Ion, sold. Cristea Mihai, sold. Dobre Constantin, sold. Echim Vasile, sold. Epure Vasile, sold. Gemai Bertula, sold. Iani T. Dumitru, sold. Ionaşcu Nicolae, sold. Ionaşcu Tache, sold. Light Iulius, sold. Mecu Ion, sold. Memet Ionuş, sold. Mustafa H. Amet, sold. Mustafa Ramazan, sold. Nartea Ion, sold. Prohib Vasile, sold. Radu Ştefan şi sold. Spiru Teodoru.  Aceşti Eroi şi-au vărsat sângele pentru Ţară, în luptele de la Mărăşăşti (aug. 1917), pentru respingerea ofensivei germane conduse de feldmareşalul August von Mackensen.”

6. În acest sens, sunt necesare și alte consemnări ale aceluiași D. Isac, autorul lucrării „100 ani. Centenarul Bisericii SF. GHEORGHE”, coordonator E.C. Ninu (ed. ETNOUS, Brașov, 2015, pag. 5-6):

„La începutul Primului Război Mondial, în toamna anului 1916, biserica (n.n., „Sf. Gheorghe”) era ridicată până la acoperiş. A fost adusă în stare de ruină de către artileria navelor inamice, care au bombardat violent oraşul…

Tot despre eroi, astăzi, în arhiva parohială a bisericii, se păstrează un mare document istoric, intitulat „Tabel cu Eroii Regimentului 36 Infanterie, căzuţi pe câmpul de onoare, în Războiul 1916-1918, din com. Mangalia”.

Pentru a venera cultul eroilor, acel tabel a fost denumit „Pomelnic pentru ostaşii dispăruţi pe câmpul de luptă, pentru apărarea şi reîntregirea neamului în Războiul 1916-1918, din com. Mangalia.”

În cinstea şi amintirea celor 32 de eroi, fii ai Mangaliei, care au udat cu sângele lor pământul Dobrogei, în august 1927, în memoria acestora, a fost înălţat un Monument al Eroilor Dobrogeni.”