26 aprilie 2024

Taxele din Mangalia, încasate ilegal? Prefectura a atacat o serie de biruri aprobate anul trecut: printre ele – taxa de promovare şi cea de autorizare a agenţilor economici

IMG_5231Reuniţi în şedinţă de îndată, consilierii locali din Mangalia au aprobat, în unanimitate, un proiect de hotărâre privind participarea, ca beneficiar, a municipiului în depunerea unei cereri de finanţare la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene pentru proiectul „Sprijinirea autorităţilor şi instituţiilor publice locale să introducă managementul calităţii în concordanţă cu Planul de acţiuni pentru implementarea etapizată a managementului calităţii în aceste instituţii 2016-2020“. Proiectul a trecut cu votul tuturor aleşilor, deşi, după cum a declarat consilierul local Paul Foleanu, primăria are probleme mult mai grave vizavi de relaţia cu cetăţenii, pe care o simplă foaie de hârtie obţinută în urma implementării acestui proiect nu o poate rezolva: „Ştiţi, de exemplu, că la ADPP Mangalia este deschis numai joia, în restul programului fiind pus lacătul pe uşă, pentru că angajaţii trebuie să care hârtii în primărie, întrucât li s-a desfiinţat locul de muncă?“

În cadrul aceleiaşi întâlniri, consilierii locali şi-au păstrat „bunul“ obicei de a discuta în contradictoriu, de data aceasta subiectul disputelor fiind o adresă a Prefecturii Constanţa prin care aleşii erau înştiinţaţi că instituţia statului a atacat proiectul de hotărâre privind taxele şi impozitele locale.

Prefectura, dar şi Consiliul Concurenţei, s-au sesizat pe marginea mai multor puncte din acest proiect, la solicitarea grupului ALDE din cadrul Consiliului Local Mangalia. Consilierii formaţiunii au atras atenţia asupra ilegalităţii acestor puncte, iar Prefectura Constanţa a atacat, deja, în instanţă, proiectul privind taxele şi impozitele locale. Concret, este vorba despre încasarea – ilegală, consideră Prefectura – a taxei de promovare (solicitată tuturor agenţilor economici din Mangalia şi staţiuni, indiferent de domeniul de activitate), precum şi a taxei de autorizare pentru agenţii economici, care anul trecut era „zero“. Cea de a treia ilegalitate sesizată de Prefectură face referire la reducerea cu 50% a impozitelor percepute agenţilor economici din turism, care îşi desfăşoară activitatea mai mult de şase luni pe an.

Polemicile au început să „curgă“ în momentul în care s-a dorit supunerea la vot numai a acestui din urmă punct, celelalte două biruri urmând să fie menţinute, potrivit viceprimarului Dragoş Angelescu, până la o decizie fermă a Prefecturii Constanţa, căreia i-a fost înaintată o adresă urgentă de deblocare a situaţiei: „Opinia Consiliului Concurenţei, alături de adresa Prefecturii şi a unui proiect iniţiat de noi, de alcătuire a unei scheme de minimis pentru agenţii din turism, ar putea duce la o soluţionare a acestei situaţii. Însă, până la decizia Prefecturii, noi trebuie să încasăm taxele şi impozitele locale“, a declarat Dragoş Angelescu.

La polul opus, fireşte, s-au aflat consilierii din PSD, ALDE, dar şi din PMP: „Indiferent de motive, chiar dacă astăzi aprobăm eliminarea unuia sau a tututor punctelor sesizate de Prefectură, hotărârea atacată în instanţă are un singur regim: este suspendată de drept, în întregime! Adică, la ora actuală, nu mai poate veni primarul să spună că noi blocăm oraşul. Noi am atras atenţia în momentul adoptării sale că este un act ilegal, cu taxe şi impozite mărite, artificial, de până la 300%. Tocmai de aceea am şi făcut sesizările la Consiliul Concurenţei şi Prefectură…“, a spus Dragoş Bociog, consilier local.

Consilierul local Nicolae Moroianu a mai punctat şi faptul că, deşi Prefectura Constanţa a arătat că toate cele trei puncte sunt ilegale, executivul doreşte numai eliminarea reducerii de 50% pentru agenţii din turism, urmând să menţină taxa de promovare şi pe cea de autorizare: „În ce mod faceţi aprecierea că la acest punct Prefectul are dreptate, iar la celelalte două greşeşte?“, a întrebat Nicolae Moroianu.

În cele din urmă, numai consilierii PNL au fost de acord cu proiectul, ceilalţi abţinându-se la vot şi, deci, actul nu a trecut de girul majorităţii aleşilor locali.