26 aprilie 2024

Ziua Şcolii Gimnaziale nr. 1 Pecineaga

_DSC2166Şcoala Gimnazială nr.1 Pecineaga a aniversat ieri, 28 noiembrie, cea de a VII-a ediţie a zilei şcolii. În acest moment de sărbătoare  elevii şi profesorii au organizat manifestări diverse, atractive şi interesante.

Din programul manifestărilor au făcut parte realizarea flah mob-ului din proiectul „100 de ani de spirit românesc”, proiect iniţiat de Inspectoratul Judeţean Constanţa precum şi prima ediţie a proiectului interşcolar „Tradiţii şi obiceiuri dobrogene”. În cadrul proiectului-concurs au participat invitaţi de seamă de la Liceul Teoretic „Anghel Saligny”, Cernavodă; Şcoala Gimnazială „George Coşbuc”, 23 August; Şcoala Gimnazială _DSC2163„Ion Creangă”, Albeşti, şcolile gimnaziale din Limanu şi Peştera. Membrii juriului au premiat cele mai bune soliste vocale, cel mai bun grup folcloric şi cel mai bun ansamblu de dansuri populare. Meritul lor a fost răsplătit cu câte o cupă şi o diplomă. Corul şcolii, ”Angels”, a interpretat trei melodii populare, iar elevele clasei a VII-a au incântat publicul cu un dans din tradiţia elenă.Tot în această zi minunată pentru şcoala noastră am avut şi un invitat special scriitorul VIRGIL STAN care şi-a lansat câteva cărţi dintre care amintim: „Adriana”, „Punţi peste drumuri”, „Festivalul florilor” şi „De-aş putea întoarce viaţa”. Printre invitaţi mai amintim pe Marin Bălan, artist popular şi fostul director al şcolii gimnaziale nr.1 Pecineaga. „Mulţumim tuturor cadrelor didactice implicate, părinţilor, d-nului primar Niculae Stan precum şi Consiliului Local al Comunei Pecineaga”, ne-a declarat prof. Angelica Andrei, consilier de imagine al unităţii de învăţământ.