29 martie 2024

Laurenţiu Gobeajă, noul preşedinte al Sindicatului Liber Navalistul. Priorităţile noii conduceri, reanimarea activităţii santierului şi un nou contract colectiv de muncă

Ieri, s-au desfăşurat alegeri la Sindicatul Liber Navalistul din cadrul Şantierului DMHI. Comisia electorală a consemnat participarea a 852 de membri la scrutin care a fost, astfel, validat. În urma numărării voturilor, a fost ales preşedinte Laurenţiu Gobeajă, iar pentru funcţia de vicepreşedinte a fost ales Eugen Arsenie.

Noul preşedinte al Sindicatului Liber Navalistul a declarat pentru „Ediţia de Sud” că în această perioadă se negociază cu conducerea şantierului noul contract colectiv de muncă. „Contractul vechi a expirat, prevederile fiind prelungite până la semnarea celui nou. Negociem chiar şi zilele acestea şi sperăm ca până la sfârşitul acestei luni să semnăm noul contract colectiv de muncă. La data de 28 februarie expiră perioada de prelungire a contractului vechi, astfel că, în principiu, ar fi bine să-l parafăm pe cel nou. În condiţiile date, nu putem promite angajaţilor creşteri salariale, important este să le garantăm menţinerea locurilor de muncă. În vederea deblocării situaţiei incerte a şantierului, am făcut numeroase demersuri către Ministerul Economiei, numai că ministrul a fost schimbat şi trebuie reluat dialogul cu actuala conducere. În acest sens, am trimis o adresă şi este foarte posibil ca săptămâna viitoare să mergem la minister pentru a discuta faţă în faţă cu ministrul Dănuţ Andruşca. Din punctul meu de vedere, trebuie luată rapid o decizie, indiferent care va fi aceasta, deoarece lipsa unei soluţii produce şi mai multă panică şi incertitudine în privinţa şantierului atât în rândul salariaţilor, cât şi al cetăţenilor din municipiu. Pe de altă parte, departamentele Marketing şi Planificare din cadrul şantierului lucrează pentru contractarea unor noi lucrări care să reanimeze activitatea şantierului. În prezent, avem un corp de navă la reparat şi urmează să fie adus un al doilea. Dar deoarece nu toţi salariaţii au de muncă, 20 dintre aceştia vor fi detaşaţi la Şantierul Brăila, iar alţi 60 la Tulcea, temporar, pentru o perioadă de 60 de zile, conform Codului Muncii”, a precizat noul lider sindical Laurenţiu Gobeajă.