26 aprilie 2024

Scenariu de ultimă oră şi aproape sigur ca realizare: Statul român doreşte să deţină 51% dintre acţiunile şantierului, iar partenerii olandezi de la Damen, 49%!

 

Reprezentanţii Ministerului Economiei ne-a declarat că în ultima perioadă au tot existat negocieri cu olandezii de la Damen, discuţii care se poartă intens şi zilele acestea pe tema preluării pachetului majoritar de acţiuni de 51% deţinut de DSME.

Surse din cadrul ministerului ne-au dezvăluit faptul că discuţiile sunt însă canalizate către intenţia statului român de a avea de acum înainte rol de acţionar majoritar, nu minoritar cum a fost în ultimii 20 de ani.

Astfel, se fac demersuri astfel ca parteneriatul cu olandezii de la Damen, care deţin Şantierul Naval Galaţi, să se parafeze în scurt timp, numai că aceştia vor intra în posesia a 49% dintre acţiuni. Acest lucru înseamnă că Şantierul Naval Mangalia va avea preşedinte român, iar vicepreşedinte, olandez.

Decizia trebuie luată până la data de 7 martie, deoarece după data de 8 martie DSME va avea libertatea să vândă cui doreşte, caz în care statul român nu va mai avea şansa de a deveni majoritar.