Taxa la Căminul de Bătrâni, majorată cu 60%!

Începând cu acest an, vârstnicii de la Căminul de Bătrâni și familiile acestora vor achita o contribuție mărită cu circa 60% către Direcția de Asistență Socială. Suma medie achitată, anul trecut, de către bătrânii găzduiți de Direcție a fost de 1.571 lei, în timp ce, la propunerea Primăriei, în 2018, cuantumul mediu al contribuției va fi de 2.487 de lei.

Motivul luării acestei decizii este, potrivit executivului, unul simplu: cheltuielile pentru susținerea Căminului de Bătrâni au fost, în 2017, de 1,1 milioane de lei, bani care, împărțiți la cele 37 de persoane internate aici, au dus la o estimare a costului mediu de 2.487 de lei. Vârstnicii, dar și susținătorii lor legali, vor achita, procentual, această sumă, în funcție de veniturile pe membru de familie: de la 0% în cazul în care venitul pe membru de familie este de sub 1.450 lei și până la 100% în cazul unor venituri de peste 2.350 de lei. Sunt luate în calcul atât pensiile, cât și salariile familiei respective, după ce se scad costurile lunare de întreținere.

Vârstnicii fără venituri și fără susținători legali vor fi scutiți de la plata contribuției lunare, banii urmând să fie achitați din bugetul local.

În cheltuielile cuprinse, anul trecut, în bugetul Căminului de Bătrâni, sumele cele mai importante au fost cele cu salariile personalului – aproape 700.000 de lei, cele cu iluminatul și căldura – 97.337 lei și cele cu hrana – 204.666 lei. În prezent, la Căminul de Bătrâni trăiesc 22 de vârstnici independenți, 6 semidependenți și 9 dependenți.

Noua taxă stabilită la Căminul de Bătrâni este una destul de piperată, dacă este să ținem cont că, într-un azil privat, din București, suma lunară achitată pentru un vârstnic este de 2.000-2.700 de lei, în camerele duble sau triple sau de 3.500 în cele single. Toate ofertele din București cuprind, printre altele, trei mese principale și gustări, servicii de spălătorie, de igienă generală, administrare de medicamente, tratamentele medicale din cele mai complexe 24 de ore din 24, kinetoterapie, gimnastică, organizarea de evenimente cultural-artistice, mese festive de sărbători, excursii etc.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*