Deținătorii de garaje în curs de demolare și-au strigat nemulțumirea în cadrul ședinței Consiliului Local!  

O ședință cel puțin neobișnuită în ultimii ani a avut loc astăzi, la Primăria Mangalia. Circa 50 de deținători de garaje din localitate, care primiseră somații de demolare, au luat cu asalt ședința ordinară a Consiliului Local, nemulțumiți de faptul că urmau să rămână fără imobilele pe care le dețin de câte zeci de ani. Anunțată la orele 16.00, ședința a demarat cu peste o oră întârziere, din cauza scandalului iscat între o parte a aleșilor locali și mangalioții nemulțumiți de demolarea garajelor. Autoritatea publică locală, prin vocea viceprimarului Dragoș Angelescu, a declarat că vor fi demolate toate garajele amplasate ilegal pe domeniul public, conform unui plan de sistematizare. Conform documentului de sistematizare, se ridică, de pe domeniul public, garajele fără documente legale, urmând ca în locul acestora să se amenajeze parcări de reședință.
La polul opus, cei ce dețin garaje, susținuți de consilierii de opoziție, spun că au aceste imobile de zeci de ani, unii chiar încă dinainte de Revoluție, și că, dacă autoritățile locale au știut că sunt în ilegalitate, nu ar fi trebuit să încaseze taxe și impozite pe acestea. Mai mult, unii dintre aceștia au solicitat ca autoritățile locale să îi despăgubească pentru sumele achitate la Primărie de-a lungul timpului. Discuțiile pe acest subiect au durat ore bune, presărate cu invective, jigniri și injurii de ambele tabere, ba chiar și între consilierii locali.
În cadrul ședinței au fost aprobate, printre altele, proiectul de extindere a Școlii Gala Galaction, modificarea criteriilor la locuințele de închiriere, Regulamentul bazelor sportive din Mangalia, precum și o serie de proiecte privind dreptul de superficie asupra mai multor terenuri din localitate.
În ceea ce privește decizia autorităților cu privire la garajele din Mangalia, vom revenit pe acest subiect, imediat ce ședința de consiliu, care este încă în derulare, se va încheia.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*