23 aprilie 2024

„Ediția de Sud”: Ceremonia de punere a primului bloc de chilă la Damen Mangalia, a cuprins tradiționala sudare a trei monede vechi!

Recent, la Damen Shipyards Group Mangalia a avut loc ceremonia de punerea a primului bloc de chilă a navei dragoare pentru CEMEXGo Innovation. Vasul este prima navă Damen MAD – o nouă generație de dragoare. Construcția acesteia se va realiza în urma colaborării mai multor companii din cadrul Damen Group, împreună cu parteneri externi, care vor lucra laolaltă pentru dezvoltarea unui nou standard de nave dragoare agregate.

Damen a conceput vasul pentru operațiuni de lungă durată în condițiile dificile din Marea Nordului. A fost acordată o atenție specială sustenabilității, siguranței și performanței. MAD va extrage nisip și pietriș de pe fundul mării, la adâncimi de până la 55 de metri.

În timpul ceremoniei de punerea a primului bloc de chilă în doc, ing. navalist Mark Williams, manager în cadrul CEMEX, a sudat, conform tradiției, mai multe monede vechi sub chilă. Cele trei monede sunt o liră englezească, un gulden olandez și un leu românesc, semnificând regiunea de proveniență a clientului, țara natală a constructorului și locația șantierului unde va fi realizată nava.

Kurt Cowdery, directorul CEMEX Marine Aggregates a declarat: „Aceasta este o investiție nemaipomenită pentru viitor, ce ne îngăduie să ne dezvoltăm și să creștem pe piața din Marea Britanie și din Europa”. La rândul său, directorul zonal al Damen Group, Frank de Lange, a spus, celor prezenți la ceremonie: „Acest nou dragor reprezintă piatra de temelie în construcția unor astfel de nave. Așteptăm cu nerăbdare viitoarele comenzi, precum și finalizarea acestora și livrarea către clienții CEMEX, anul viitor”.

Evenimentul punerii primului bloc de chilă la Damen Mangalia este cea de întâi ceremonie ce are loc de la preluarea șantierului din sudul litoralului românesc, care a avut loc în luna iulie a acestui an. Șantierul din Mangalia deține trei docuri uscate, cu o lungime totală de 982 metri. Docurile cu capacități cuprinse între 48 și 60 de metri permit Damen Group construcția de nave de mari capacități.

Damen Shipyards Group

Damen Shipyards Group operează 35 de şantiere de construcţii şi reparaţii nave, şi are în jur de 12,000 de angajaţi în întreaga lume. Damen a livrat mai mult de 6,000 de nave în peste 100 de ţări şi livrează anual aproximativ 160 de nave către clienţi de pe întreg mapamondul. Conceptul Damen unic de proiectare standardizată a navelor garantează un nivel ridicat de calitate.

Accentul pe care Damen îl pune pe standardizare, construcţie modulară şi disponibilitate a navelor în stoc asigură termene scurte de livrare, “costuri totale de proprietate” scăzute, valori de revȃnzare ridicate şi performanţe solide. Mai mult, navele Damen se bazează pe tehnologii dovedite şi cercetare şi dezvoltare aprofundată.

Damen oferă o gamă largă de produse, incluzȃnd remorchere, ambarcaţiuni, nave militare şi de patrulare, ambarcaţiuni de viteză, nave de mărfuri, drage, nave pentru industria offshore, feriboturi, pontoane şi superiahturi.

Pentru aproape toate tipurile de nave, Damen oferă o gamă largă de servicii, inclusiv întreţinere, piese de rezervă, instruire şi transfer de know-how (construcţii navale). Damen mai asigură o mare varietate de componente marine precum duze, cȃrme, vinciuri, ancore, lanţuri de ancoră şi construcţii metalice.

Damen Shiprepair & Conversion (DSC) cuprinde o reţea globală de 18 şantiere de reparaţie şi conversie din care 12 se afla in nord vestul Europei. Facilitatile acestor santiere includ peste 50 de docuri (acoperite) si plutitoare, cel mai mare dintre acestea avand 420 x 80 metri, precum si cale de lansare, sincrolifturi si hale. Proiectele variază de la reparatii simple de mica anvergura pana la modernizari complexe si conversii complete de structuri offshore de mari dimensiuni. DSC realizează în jur de 1,300 lucrări de reparaţii şi întreţinere anual, atat in cadrul santierelor cat si in porturi si in timpul voiajelor.