27 aprilie 2024

Bilanțul lui 2018, la Spitalul Mangalia

În ultima perioadă, Spitalul Municipal Mangalia a cunoscut o schimbare majoră, în ceea ce privește eficientizarea activităților medicale, prin înființarea unor noi compartimente și dotări, conform standardelor de calitate, dar și prin reamenajarea spațiilor existente în secții cu o activitate medicală intensă. Încă de la jumătatea anului 2017 și până în prezent, au fost demarate și realizate mai multe proiecte și investiții, venind, astfel, în întâmpinarea nevoilor pacienților atât din oraș, cât și din zonele limitrofe, care beneficiază de serviciile unității sanitare din localitate. Un exemplu concludent îl constituie înființarea cabinetului de Gastroenterologie, dotat cu echipamente și aparatură moderne. De asemenea, intervențiile chirurgicale oftalmologice, realizate la Spitalul Municipal Mangalia, reprezintă o altă mare realizare, mai ales pentru persoanele în vârstă, care nu mai trebuie să se deplaseze la altă unitate sanitară pentru o intervenție de cataractă. Tot în anul 2018, sălile de operații din Blocul Operator, aparținând secțiilor: Chirurgie, Ortopedie și Ginecologie au fost renovate în totalitate și dotate cu linoleum antibacterian. Totodată, s-a intervenit cu zugrăveli interioare și reparații. Reabilitarea pistei heliportului existent este de un real folos pentru cazurile critice și grave, care nu pot fi stabilizate la unitatea medicală din Mangalia. În urma reabilitării heliportului, elicopterele pot transporta pacienții, în condiții sigure, către alte spitale de specialitate. Tot la capitolul proiecte finalizate în acest an, enumerăm: amenajarea biberoneriei în cadrul Compartimentului Neonatologie, reparații capitale și recopertare la acoperișul pavilionului B, înlocuirea în totalitate a paturilor, saltelelor și a noptierelor în mai multe secții, dar și achiziționarea celui de-al II-lea container pentru arhiva spitalului și investițiile în instrumentarul chirurgical (achiziționare de truse medicale complete de ortopedie, chirurgie, laparoscopică, etc.). Înlocuirea electrocardiografelor uzate cu unele noi, de înaltă performanță (portabile, wireless, etc.) și montarea pe fiecare secție a instalației de apă sterilă, la nivelul rețelei de apă potabilă, sunt alte obiective îndeplinite, pentru spital. Totodată, Primăria a sprijinit proiectul de îmbunătățire a iluminatului public din incinta curții spitalului și a turnat covor asfaltic pe toate strazile din imediata apropiere a tuturor pavilioanelor spitalului.