Primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan va investi, anul acesta, 300.000 de euro pentru racordarea locuinţelor la reţeaua de gaze

Recent, primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan a făcut un scurt bilanţ al activităţii întreprinse în cursul anului 2018. „Am încercat să finalizăm propiectele începute anul trecut, iar în proporţie de 75% am şi reuşit, iar pentru anul acesta avem un amplu plan de achiziţii. Astfel, în 2018, am derulat un program de reabilitare a tramei stradale în comuna Pecineaga. Am reamenajat spaţiile din faţa Primăriei şi Grădiniţei, am creat parcări, s-au montat pavele, s–au plantat flori, am asfaltat. De asemenea, am modernizat stadionul de fotbal şi am semănat gazon. În acelaşi timp, am dat o nouă faţă parcului, unde au fost reamenajate aleile şi s-au plantat copaci. Trotuarele, începând cu Şoseaua Principală, până la Poştă, au fost şi ele reabilitate şi au, în prezent, un aspect mult mai îngrijit.  Am finalizat, tot anul trecut, etapa a 2-a a reparării drumurilor din Pecineaga, mai exact, 6,5 km, respectiv 4 km în satul Vânători”, a declarat edilul din Pecineaga Niculae Stan.

Pentru 2019, proiectele se anunţă la fel de numeroase şi de mare anvergură. „Vom preda, curâmd, instalaţia de aducţiune a apei către RAJA SA Constanţa. Am cumpărat apometre pentru fiecare gospodărie pe care reprezentanţii RAJA le vor sigila. Aparatele sunt montate în afara locuinţelor, astfel că pot fi citite foarte uşor. Un proiect foarte complex şi important pentru noi îl reprezintă racordarea la reţeaua de gaze. Prima dată, vom porni lucrarea în satul Vânători şi vom urma traseul Pecineaga – Tuzla – Techirghiol. Am optat pentru o conductă cu diametru mare pentru a nu avea probleme de presiune. Studiul de fezabilitate este, deja, aprobat, în prezent, aflându-se la ANRE. Licitaţia urmează să aibă loc curând, la Pecineaga. Valoarea acestui proiect este de 300.000 de euro”, a mai precizat edilul.

Tot pentru anul acesta se au în vedere de către autorităţile publice locale din Pecineaga achiziţionarea unui buldo-excavator, necesar pentru diferite lucrări care se vor executa, un tractor cu cupă, necesar pentru lucrările de toaletare a copacilor, întreţinere a spaţiilor verzi şi pentru alte activităţi. De asemenea, în comună vor fi construite o casă mortuară ce va include capelă şi salon pentru pomeni, urmând să fie amplasată în curtea bisericii cu respectarea normelor europene în domeniu. Nu în ultimul rând, în 2019 se vor executa lucrări de asfaltare a 3 km de drumuri cuprinse între Pecineaga şi Vânători. Cetăţenii vor avea, tot din acest an, un dispensar nou ce va cuprinde cabinete de medicină de familie şi de stomatologie, dar şi o cameră de gardă. Edilul mai intenţionează să îmbunătăţească condiţiile de studiu ale elevilor din comună, astfel că va asigura dotări printr-un program naţional.

Bugetul comunei Pecineaga are o valoare de 1 milion de euro, însă pentru realizarea tuturor proiectelor propuse reprezentanţii autorităţii publice locale accesează şi fonduri europene, dar şi fonduri guvernamentale.

 

3 Comments

Lasă un răspuns la costita dinu Anulează răspunsul

Your email address will not be published.


*