24 aprilie 2024

Prinși cu ,,alba–neagra” în stațiunea Costinești

La data de 9 iulie a.c., în jurul orei 23.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au depistat în flagrant delict, în zona falezei din stațiunea Costinești, doi bărbați, în vârstă de 27, respectiv 30 de ani, ambii din județul Vaslui, în timp ce organizau un joc de noroc, denumit ,,alba –neagra”. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de organizare de jocuri clandestine, ale căror rezultate pot fi influențate prin dexteritatea mânuitorului mijloacelor de joc în scopul obţinerii unor venituri.

Pentru a nu deveni victime, polițiștii constănțeni recomandă turiștilor să nu se lase atraşi în jocuri de noroc neautorizate, care se desfăşoară în plină stradă, sub pretextul unui fals câştig de bani, cu precizarea că, în cazul acceptării de a participa la astfel de activități ilicite, cetățenii sunt pasibili de sancţiuni contravenționale.