29 martie 2024

Bursele elevilor din Mangalia, „o să” fie acordate… Când? La un moment dat!

În continuare, în ciuda declarațiilor oficiale, aruncate în spațiul public în ultimele luni, marea majoritate a elevilor din Mangalia nu și-au primit bursele. De exemplu, la Liceul Callatis, acestea nu au fost acordate deloc, în timp ce, în restul orașului, s-au primit aceste recompense doar pe semestrul I al anului 2018!

Și, din cauza legilor în vigoare, în Mangalia au primit sumele aferente pe semestrul respectiv numai elevii claselor a VII-a și a VIII-a din ciclul gimnazial, precum și liceenii claselor a XII-a și a XII-a, întrucât, potrivit legii, bursele de merit se acordă începând cu semestrul al II-lea, pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional, respectiv începând cu semestrul I, pentru elevii aflaţi în celelalte clase ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional.

Prin urmare, de banii din primul semestru au beneficiat cam jumătate din elevii mangalioți în drept să fie recompensați, cu excepția unităților școlare unde încă se trenează acordarea lor.

Ce se întâmplă cu banii pentru al II-lea semestru și când vor fi alocați elevilor din Mangalia? Un răspuns, e drept, ambiguu, a venit la ședința de aseară, când viceprimarul urbei, interpelat de consilierul local Leonard Tănase, a afirmat că „o să” urmeze la plată și semestrul al II-lea, fără să precizeze dacă acest lucru se va întâmpla în viitorul apropiat sau peste un an, ca în cazul semestrului I. „Văd că bani pentru amenzi judiciare are primăria, dar pentru elevi, nu. Da-ți banii copiilor, de un an de zile ne spuneți „o să”…”, a spus Leonard Tănase.

Un alt răspuns, concret, pentru elevii merituoși, precum și pentru cei cu posibilități materiale reduse… „o să” primim, probabil, la un moment dat.

De menționat este și faptul că, din luna septembrie a acestui an, autoritatile administratiei publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, in functie de posibilitatile financiare existente la nivel local.

Ce valoare au bursele elevilor in 2019, potrivit legii
Burse sociale
  • bursa sociala pentru elevii orfani sau bolnavi – 300 lei/luna
  • bursa sociala pentru elevii din mediul rural, care sunt scolarizati intr-o alta localitate – 100 lei/luna
  • bursa sociala pentru elevii al caror venit net lunar pe membru de familie nu este mai mare de 50% din salariul minim net pe economie – 300 lei/luna;
  • bursa de ajutor social ocazional – 300 lei
Burse de performanta
  • 1000 lei/luna pentru elevii care au obtinut locurile I, II sau III la etapele nationale ale olimpiadelor si concursurilor scolare si pentru cei care s-au calificat in loturile de pregatire organizate pentru competitiile internationale
  • 500 lei/luna pentru elevii care au obtinut locurile I, II sau III la etapele nationale ale competitiilor/concursurilor cultural – artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-stiintific, de nivel national, organizate de Ministerul Educatiei
Burse de merit
  • bursa de merit pentru media 10 – 600 lei/luna
  • bursa de merit pentru medii cuprinse intre 9,99 si 9,50 – 300 lei/luna
  • bursa de merit pentru medii cuprinse intre 9,49 si 9,00 – 200 lei/luna
  • bursa de merit pentru medii cuprinse intre 8,99 si 8,50 – 70 lei/luna