19 aprilie 2024

473 de posturi în Primăria Mangalia. Viața de bugetar: salarii brute de la 13.520 lei, la 2.080 lei!

Pe site-ul mangalia.ro au fost publicate, potrivit legii transparenței salariale, veniturile aferente celor 473 de posturi din adminsitația locală: Primăria Mangalia (228 de posturi), Poliția Locală (41), SPCLEP (9), Asistență Socială (137), Implementare proiecte (10), Sustenabilitate proiecte (6), Cultură-Sport (40) și șoferi microbuze școlare (2). Precizăm, ca și în articolele precedente, în care am abordat subiectul salarizării amploaiaților instituțiilor publice din localitate, că sumele de mai jos sunt cele brute, adică sunt supuse impozitării.

Firesc, cei mai bine plătiți din primărie sunt primarul și viceprimarul urbei. Pentru munca depusă, cei doi încasează, lunar, 13.520 lei, respectiv 11.440 lei, la care se adaugă un sport de participare la proiectele europene de 3.380 lei, respectiv 2.860 lei. Consilierii locali, aleși de cetățeni, obțin venituri relativ modeste, pentru munca mai mult sau mai puțin laborioasă pe care o depun în folosul celor ce i-au trimis să le reprezinte interesele. Astfel, cu condiția să participe la cel puțin o ședință de consiliu și la una a comisiei de specialitate din care fac parte, aleșii locali sunt remunerați cu 1.352 lei.

Secretarul primăriei, directorii și administratorul public au, lunar, 9.200 de lei, plus sporul de participare la proiectele europene (cu excepția city managerului) de 1.893 lei. Directorii adjuncți au un venit de 8.481 lei, șefii de servicii 7.763 (plus 2.240 lei pentru participarea la proiectele UE), auditorii 5.728 lei.

Consilierii, consilierii juridici, inspectorii, polițiștii locali cu gradele cele mai mari au venituri cuprinse între 4.313 lei și 5.370 lei, la care, unde este cazul, se adaugă un spor de până la 2.620 lei pentru proiectele UE și un spor de noapte de la 117 lei la 567 lei. Aceleași categorii de angajați, de data aceasta debutanți, au venituri cuprinse între 2.588 lei și 3.222 lei.

Șefii de servicii, de data aceasta cu funcții contractuale, au, lunar, 5.894 lei, șefii de birou – 4.744 lei, consilierii – între 3.019 și 3.759 lei, în timp ce debutanții au venituri lunare ce pornesc de la 2.444 lei. 

Cel mai prost plătiți angajați ai primăriei Mangalia sunt muncitorii necalificați, paznicii, casierii debutanți – sume cuprinse între 2.084 lei și 2.532 lei.

Medicii specialiști sunt încadrați cu venituri brute de 12.083 lei, dentiștii – 7.809 lei, psihologii – 4.053 lei, asistenții medicali – între 3.850 lei și 4.794 lei, bucătarii – între 2.793 lei și 2.863 lei, infirmierii – între 2.322 lei și 2.681 lei, în timp ce, cel mai prost remunerați sunt asistenții personali, ce au venituri de până la 2.477 lei. Regăsim pe listă și postul de mediator, plătit cu 2.080 lei. 

 

473 posturi la Primăria Mangalia, 375 la Primăria Brașov!

Viața ca angajat la stat nu este una deloc rea, dacă ținem cont că, pe lângă salariile de care funcționarii se plâng că sunt foarte mici comparativ cu eforturile pe care le fac trudind pentru locuitorii orașului, aceștia mai beneficiază și de o suită de sporuri, menite să le îndulcească cele opt ore de muncă zilnică. Astfel, personalul nominalizat pe listele proiectelor cu fonduri UE beneficiază de un spor de până la 50% din salariul de bază, indiferent de numărul de proiecte. Angajații ce efectuează ture de noapte pot obține până la 25% din salariul de bază.

Tot pe lista publicată de primărie regăsim voucherele de vacanță, în valoare de 1.450 lei și indemnizațiile de hrană, de 350 de lei lunar. Funcționarii ce fac parte din comisiile de supraveghere ale concursurilor de angajare beneficiază de 10% din salariul de bază minim brut, adică 208 lei.

Trăgând linie și constatând că o bună parte a celor aproape 500 de posturi pe care le are în organigramă Primăria Mangalia (comparativ, Primăria Brașov are 335 angajați) sunt, deja, ocupate, se pare că viața de funcționar public nu este, nici pe departe, una atât de rea. 

 

1 thought on “473 de posturi în Primăria Mangalia. Viața de bugetar: salarii brute de la 13.520 lei, la 2.080 lei!

  1. erau 16 in dec.2019.Dictatura bai!Brasovenii cei mai prosti din tara.Au si un oras urat,nici o atractie turistica, mare n-au ,primar ca Radu n-au ,saraci vai steaua lor.Imi vine sa ma mut si eu in Brasov,n-am fata de mangaliot

Comments are closed.