26 aprilie 2024

Comunicat al Președintelui C. J. Constanța, Horia Țuțuianu, referitor la ingerința în alegerile europarlamentare

În legătură cu informațiile care au apărut astăzi într-o publicație de presă constănțeană, organizația județeana Constanța a Partidului Social Democrat dezminte categoric afirmațiile și insinuările făcute, referitoare la o posibilă ingerință a președintelui Consiliului Județean Constanța și vicepreședinte al Biroului Permanent Județean al PSD Constanța Marius Horia Țuțuianu în procesul electoral pentru alegerile Europarlamentare din luna mai a.c.

Președintele Consiliului Județean Constanța, dl. Horia Țuțuianu face de altfel următoarele precizări:

„În calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța nu am intervenit niciodată în desfășurarea unui proces electoral. De asemenea, nu am intervenit niciodată într-o anchetă jurnalistică, nici înainte, nici în timpul, nici după publicarea ei.

Doresc pe această cale să dezmint aceste informații! Din verificările pe care le-am efectuat și din informațiile existente, pot să precizez faptul că Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța s-a autosesizat cu privire la respectiva anchetă a publicației online constănțene, fiind sesizate fapte de natură penală, de către polițiștii care se ocupă în prezent de caz. Nu cunosc date despre această anchetă, nu am dreptul și nu am nici interesul să mă implic, autoritățile statului și instituțiile de presă știu foarte bine ce au de făcut și este un caz care nu mă privește.

Mass-media din Constanța poate să confirme că a avut, are și va avea în mine tot timpul un partener de dialog! Încă de la preluarea mandatului, din 2016, ușile Consiliului Județean Constanța sunt deschise pentru toți jurnaliștii constănțeni. Element indispensabil într-o societate democratică, mass-media are drepturi și obligații profesionale și nimeni nu are dreptul să intervină în această activitate.”

De asemenea, nici speculațiile referitoare la viața internă a organizației județene a PSD Constanța nu au vreun fundament, între președintele Felix Stroe și Marius Horia Țuțuianu neexistând vreun conflict real. Prin urmare, asemenea afirmații sunt făcute doar cu scopul de a justifica și susține un demers „jurnalistic” pur speculativ, făcut de organe de presă apropiate unor partide politice și lideri locai ai acestora, aflați în directă competiție electorală cu Partidul Social Democrat.