27 aprilie 2024

Repatriatii din Italia nu vor mai fi adusi la Constanta, ci dusi in judetele de domiciliu!

 

Ca urmare a colaborării între Prefectul Județului Constanța, George-Sergiu NICULESCU, ministrul Afacerilor Interne, Marcel VELA și CNCCI, cu susținerea premierului Ludovic ORBAN, începând de astăzi, 27 martie, cetățenii români aduși prin misiunea umanitară pe Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța vor fi transportați către județele de domiciliu. Astfel, în urma sosirii pe Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța a celor două avioane din Italia, cu aproximativ 380 de pasageri, aceștia din urmă nu vor mai fi carantinați pe raza județului Constanța. Prefectul Județului Constanța s-a asigurat că toate procedurile de maximă securitate sanitară sunt implementate.

Pentru românii sosiți cu primul transport, aflați în carantină pe raza județului Constanța, perioada legală de carantinare expiră săptămâna viitoare și vor fi sprijiniți să ajungă, în siguranță, acasă.

Prefectul Județului Constanța, George-Sergiu NICULESCU afirmă că „obiectivul umanitar a fost îndeplinit, județul Constanța s-a asigurat că românii repatriați sunt consultați, că li se prelevează probe și că stau în condiții bune de carantinare. După acest proces, ei vor putea ajunge în siguranță acasă”.