25 aprilie 2024

A „plouat” cu infracțiuni rutiere, în sudul litoralului, în primele zile de după Starea de Urgență!

La data de 16 mai a.c., în jurul orei 12.35, polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia au identificat un bărbat, de 48 de ani, care a condus un autoturism pe Șoseaua Constanței din municipiul Mangalia, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pentru perioada în curs.
La data de 16 mai a.c., în jurul orei 20.55, polițiști din cadrul Postului de Poliție Albești au identificat un bărbat, de 20 de ani, care a condus un motociclu pe raza comunei Limanu, fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.
La data de 16 mai a.c., în jurul orei 22.40, polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat un bărbat, de 41 de ani, care a condus un autoturism pe DJ 391. Întrucât existau suspiciuni că acesta s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice, la fața locului au ajuns polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia, care l-au testat pe bărbat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 17 mai a.c., în jurul orei 00.05, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism pe strada Farului din comuna Tuzla, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.