Tanar de 17 ani, din Mangalia, retinut pentru ca si-a sechestrat prietena!

 

Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și lipsire de libertate, polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Mangalia au depistat un tânăr, de 17 ani, bănuit de comiterea faptelor.
Astfel, la data de 29 iulie a.c., polițiștii au fost sesizați, despre faptul că o tânără, de 17 ani, ar fi fost lovită în zona membrului inferior cu un obiect tăietor-înțepător de către fostul prieten și ar fi fost ținută, împotriva voinței sale, pe o stradă din municipiul Mangalia, timp în care acesta i-ar fi distrus telefonul mobil.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiști, tânărul în cauză a fost depistat și reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri, 30 iulie a.c., Judecătoria Mangalia a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu pentru 30 de zile față de acesta.

Be the first to comment

Leave a Reply