20 aprilie 2024

Candidaţii PNL Mangalia încalcă legea electorală, punându-şi membrii de familie în secţiile de votare!

O ştim toţi, actualul primar al Mangaliei a ajuns în fotoliul suprem într-un mod controversat, prin reluarea alegerilor locale din anul 2012.
Mâine, 27 septembrie, se va da o nouă bătălie, iar actualul edil şi echipa sa şi-au propus, se pare, să nu o câştige într-un mod corect şi legal.
Iată, o dovadă în acest sens. Una dintre candidatele la funcţia de consilier local PNL Mangalia,
şi-a trimis fiul să fie preşedinte al unei secţii de votare, lucru interzis de lege. Astfel, potrivit articolului 44, alin. 1 din Legea 115/2015, “Nu pot fi membri ai birourilor electorale de circumscripție sau ai birourilor electorale ale secțiilor de votare candidații în alegeri, soții, rudele și afinii acestora până la gradul al doilea inclusiv, precum și persoanele care nu au exercițiul drepturilor electorale.”
Reprezentanţii BEC Mangalia au văzut ceea ce se întâmplă şi, în urma unei sesizări, au dispus înlocuirea băiatului candidatei PNL Mangalia cu o altă persoană.
De altfel, aproape toţi preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare sunt angajaţi ai Primăriei Mangalia. Unii dintre ei s-au retras, zilele trecute, deoarece există suspiciunea că ar fi infectaţi cu COVID 19, aspect ţinut secret de către reprezentanţii Primăriei Mangalia.
Prin urmare, mâine observatorii şi membrii secţiilor de votare trebuie să fie extrem de vigilenţi, să verifice persoanele care doresc să voteze pe liste suplimentare şi să să sesizeze orice încălcare a legii.
Disperarea este mare, actualul este izolat, încolţit şi nu se ştie ce idei o să-i mai treacă prin cap!