29 martie 2024

O clasă pregătitoare și una a V-a de la Scoala Gala Galaction, in scenariul 3! Si la Pecineaga va fi inchisa o clasa a VIII-A!

Modificări privind scenariile de funcționare pentru 38 de unități de învățământ din județul Constanța
Astăzi, 19 octombrie a.c., prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian COȘA, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în sistem electronic, pentru votarea hotărârii nr. 43 a CJSU Constanța. Aceasta prevede modificarea scenariilor de funcționare în 38 de unități de învățământ din județul Constanța.

Astfel, două unități școlare trec din scenariul 1, în scenariul 3 de funcționare, după cum urmează: Școala Gimnazială nr. 1 Pecineaga (până pe 02 noiembrie, pentru două clase a VIII-a, un cadru didactic confirmat) și Liceul Tehnologic Cogealac (până pe 29 octombrie, trei elevi confirmați).

Alte 10 unități de învățământ trec din scenariul 2, în scenariul 3 de funcționare. Acestea sunt: Școala Gimnazială „Gala Galaction” Mangalia (până pe 02 noiembrie, pentru o clasă pregătitoare și o clasă a V-a, un cadru didactic și un elev confirmați), Școala Gimnazială Spectrum Constanța (până pe 01 noiembrie, pentru o clasă I, un cadru didactic confirmat), Școala Gimnazială nr. 10 „Mihail Koiciu” Constanța (până pe 02 noiembrie, pentru o clasă a VII-a, un elev confirmat), Liceul Tehnologic „Tomis” Constanța (până pe 01 noiembrie, pentru o clasă a IX-a și două a X-a, un cadru didactic confirmat), Liceul Tehnologic „Ion Podaru” Ovidiu (până pe 02 noiembrie, pentru patru clase vocațional-sportiv, elevii au fost în cantonament, unde s-au înregistrat cazuri), Liceul Teoretic „Traian” Constanța (până pe 02 noiembrie, trei elevi confirmați), Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Constanța (până pe 02 noiembrie, pentru o clasă a VII-a, un elev confirmat), Grădinița cu Program Prelungit „Mugurel” Constanța (până pe 02 noiembrie, pentru o grupă mijlocie, un preșcolar confirmat), Liceul Tehnologic „Pontica” Constanța (până pe 02 noiembrie, pentru o clasă a XI-a, un cadru didactic) și Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța (până pe 02 noiembrie, pentru o clasă a X-a, un cadru didactic confirmat).

De asemenea, Școala Gimnazială „Viceamiral Ioan Murgescu” Valu lui Traian trece din scenariul 1, în scenariul 2, ca urmare a ratei incidenței cumulate între 1/1.000 locuitori și 3/1.000 locuitori.

Totodată, din scenariul 3, în scenariul 2, trec 8 unități de învățământ din județ, ca urmare a finalizării perioadei în care a fost aprobat prin CJSU scenariul 3: Grădinița cu Program Prelungit nr. 10 Constanța, Grădinița cu Program Normal nr. 2 Mangalia, Școala Gimnazială nr. 3 Mangalia, Școala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart” Constanța, Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu” Constanța, Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza” Constanța, Școala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu” Constanța și Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” Medgidia.

Un număr total de 15 unități de învățământ trec din scenariul 2, în scenariul 1, după ce rata incidenței a scăzut sub 1/1.000 de locuitori sau în urma asigurării condițiilor de învățare „față în față”. Acestea sunt: Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Corbu, Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă, Școala Gimnazială nr. 1 Cernavodă, Grădinița cu Program Normal Independența, Grădinița cu Program Normal Movila Verde, Grădinița cu Program Normal Olteni, Școala Primară nr. 2 Movila Verde, Școala Primară nr. 3 Olteni, Grădinița cu Program Prelungit „Panseluța” Cernavodă, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Costinești, Grădinița cu Program Normal „Pinocchio” Costinești, Școala Primară „Ion Creangă” Schitu, Grădinița cu Program Normal Arsa, Școala Gimnazială nr. 1 Cotu Văii și Grădinița cu Program Normal Vîrtop.

Nu în ultimul rând, două grădinițe aflate în subordinea Unității Militare 02022 Constanța au solicitat trecerea în scenariul 2 de funcționare, ca urmare a ratei incidenței cumulate peste 1.5/1.000 de locuitori în municipiile Constanța și Mangalia. Este vorba despre Grădinița cu Program Prelungit „Căluțul de Mare” Constanța, respectiv Grădinița cu Program Prelungit „Pescăruș” Mangalia.

Instituția Prefectului – Județul Constanța