19 martie 2024

3.000 de ţigarete netimbrate, confiscate în Mangalia

Poliţiştii de frontieră, din cadrul Gărzii de Coastă, au identificat un cetăţean român care transporta, cu un autoturism, 3.000 de ţigarete netimbrate şi cu timbru de R. Ucraina, pe care intenţiona să le comercializeze fără documente legale. În data de 24.04.2013, în jurul orei 11.00, poliţiştii de frontieră, din cadrul Grupului de Nave Mangalia, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii comerţului ilicit cu produse din tutun în zona de competenţă, oprind pentru control un autoturism marca Dacia Solenza, în care se aflau doi bărbaţi.

În portbagaj, au fost găsite 3.000 de ţigarete netimbrate şi cu timbru de R. Ucraina, pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative. Cercetările au stabilit faptul că ţigaretele îi aparţin pasagerului din dreapta, V.M., în vârstă de 75 ani, domiciliat în judeţul Constanţa, care a recunoscut că intenţiona să le comercializeze pe raza municipiului Mangalia.

Poliţiştii de frontieră au confiscat ţigaretele, evaluate la aproximativ 1.500 lei, conform procedurilor legale şi i-au aplicat bărbatului o sancţiune contravenţională de 1.000 lei potrivit Legii 12/1990 republicată.