1 Decembrie – Ziua Mondială SIDA
Începând cu 1988, în fiecare an, de 1 Decembrie, se marchează Ziua Mondială SIDA, dedicată creșterii conștientizării pandemiei SIDA, cauzată de răspândirea infecției cu HIV. În jurul zilei de 1 decembrie instituțiile și reprezentanții medicali, organizațiile neguvernamentale și oameni din întreaga lume, participă la activități de solidaritate, educaționale și de prevenire HIV/SIDA. Campania Agenției Națiunilor Unite pentru SIDA (UNAIDS) așează în centrul campaniei internaționale derulate cu această ocazie dreptul la sănătate al persoanelor care trăiesc cu HIV, sub sloganul „My health, my right” (Sănătatea mea, dreptul meu!). Acest drept include dreptul fiecăruia, incluzând persoanele care trăiesc cu HIV, la programe de prevenire și de tratament, dreptul de a decide cu privire la sănătatea proprie, dreptul de a fi tratat.
Campania Asociației” Speranta” pentru ocrotirea bolnavilor cu SIDA din judetul Constanta se desfășoară cu sprijinul Federației UNOPA, sub sloganul „InspiRed – Inspiră-i pe cei din jurul tău la deschidere, înțelegere, solidaritate! – O campanie despre oameni cu și fără HIV!”. Campania îşi propune să aducă în atenţia comunităţii problematica infecţiei cu HIV, faptul că persoanele cu HIV există, ca ele au dreptul la o viaţă normală, la sanatate, la educatie, invitând populaţia la informare, deschidere, acceptare şi toleranţă.
Activităţile campaniei în judeţ cuprind:
– campanie de informare în şcolile din judeţ, cu teme legate de prevenirea infecţiei cu HIV în rândul tinerilor
– campanie de informare stradală care constă în distribuirea de materiale informative pe tematica HIV, invitatie la testare şi mesaje de prevenire. Voluntarii prezenţi la activitate ofera informaţii suplimentare celor care solicită acest lucru.
Totodată, mesajele campaniei de anul acesta se concentrează pe promovarea testării HIV ca mijloc principal de prevenire și control al infecției cu HIV. Urmărim astfel să informăm publicul larg despre importanța testării, ce presupune testarea pentru HIV în România de astăzi, care sunt variantele pentru testare, cine și când ar trebui să se testeze. Scopul nostru este să educăm în privința testării, să eliminăm preconcepțiile cu privire la testare, să ajutăm la crearea unor obiceiuri sănătoase, în care testarea pentru HIV devine un obicei de rutină pentru întreținerea sănătății personale. Testarea HIV în România este gratuită, dacă se solicită testul HIV la Direcția de Sănătate Publică din fiecare județ. De anul acesta există și o altă variantă de testare, fiind acum prezent pe piața românească un Autotest HIV. Dacă preferi să te testezi acasă, într-un mediu familiar ție și în deplină confidențialitate, poți opta pentru varianta Autotestului HIV.
Conform datelor de la nivelul Compartimentului de Monitorizare al Infecţiei HIV/SIDA de la nivelul INBI Matei Balş, în România trăiau la 30 iunie 2017 un număr de 14.655 persoane infectate cu HIV, iar în primele 6 luni ale anului s-au diagnosticat cu HIV/SIDA un număr de 303 de persoane.