1526 de autovehicule verificate, la nivelul județului, pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane
În perioada 1 – 4 august 2019, în cadrul acțiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, polițiștii au depistat 244 de autovehicule ce efectuau, în mod ilegal, transport contra-cost de persoane, fiind dispuse 201 imobilizări de autovehicule folosite de „pirați”.
Polițiștii au controlat 21.291 de autovehicule și 13 societăți comerciale, fiind constatate 123 de infracțiuni (6 de natură economică, 80 la regimul circulaţiei rutiere și 37 alte feluri).
De asemenea, au fost aplicate 4.032 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.155 la O.U.G. nr. 195/2002, 371 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 106 la O.U.G nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 2.400 de sancțiuni contravenționale la alte acte normative.
Totodată, au fost efectuate 7.564 de testări cu etilotestul, fiind reținute 21 de permise de conducere şi retrase 223 de certificate de înmatriculare. În activități, alături de polițiști rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalității economice și de la transporturi, au fost angrenați și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă. La nivel naţional, acţiunile pentru combaterea ilegalităților din domeniu continuă.
La nivelul județului Constanța au fost controlate 1526 de autovehicule. Au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 la OUG 195/2002 și 14 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
Totodată, au fost efectuate 683 de testări cu aparatul etilotest. A fost reținut un permis de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
Polițiștii au depistat 9 autovehicule care efectuau în mod ilegal transport contra cost de persoane. Totodată, au fost dispuse 2 imobilizări de autovehicule folosite de „pirați”.