Avarie pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța. Locuitorii din zonă nu au apă potabilă la robinete

Avarie RAJA

Conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm de pe bd. Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, a înregistrat o avarie, în cursul zilei de azi – 11 septembrie 2024.

Pentru remedierea acesteia se impune sistarea furnizării apei de astăzi – 11 septembrie 2024 ora 22.00, până mâine dimineață – 12 septembrie 2024, ora 11.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din zona PECO Oxford (cu strada Căpitan Aviator Al. Șerbănescu), precum și cei din zonele și cartierele: Satul de Vacanță, Mamaia Sat, Mamaia Nord, Tabăra de copii Năvodari, Depozit 10, UM – Bateria de Coastă, Ecluza Năvodari, Zona Industrială și SP Midia (Stația de Interconectare Năvodari).

UPDATE:

Echipele de intervenție care execută lucrările de remediere a avariei de pe bd. Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, au constatat că vana de legătură de la nivelul Sursei de Apă Puț 0 nu mai era funcțională și s-a decis înlocuirea acesteia. În această situație, suntem nevoiți să prelungim oprirea de apă până la ora 18.00.

Sunt în continuare afectați de lipsa apei consumatorii din zona PECO Oxford (cu strada Căpitan Aviator Al. Șerbănescu), precum și cei din zonele și cartierele: Satul de Vacanță, Mamaia Sat, Mamaia Nord, Tabăra de copii Năvodari, Depozit 10, UM – Bateria de Coastă, Ecluza Năvodari, Zona Industrială și SP Midia (Stația de Interconectare Năvodari).

Având în vedere diametrul conductei (800 mm), dar și lungimea sistemului de distribuție deservit, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv, în funcție de topografia rețelei și de consumurile înregistrate.
Ne cerem scuze și vă mulțumim pentru înțelegere!




Apele Române scot la licitație 71 de sectoare de plajă în Vama Veche, Eforie Nord și Constanţa

Plaja Mangalia

Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) scoate la închiriere 71 de sectoare de plajă, pentru o perioadă de 10 ani, destinaţia acestora fiind pentru agrement turistic şi agrement cu funcţie sportivă.

„Anunţăm scoaterea la închiriere a 71 de sectoare de plajă disponibile, conform H.G. nr. 183/2020 privind aprobarea închirierii unor bunuri imobile proprietate publică a statului şi OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ. Cele 71 de sectoare de plajă au două tipuri de destinaţii: agrement turistic (recreere) şi agrement cu funcţie sportivă – ambarcaţiuni cu/ fără motor.

Perioada de închiriere este de 10 ani, fiind corespunzătoare sezoanelor estivale 2025 – 2034 (…)”, informează ANAR într-un comunicat.

Cele mai multe sectoare de plajă scoase la închiriere sunt din staţiunea Mamaia, iar următoarele din Constanţa, Eforie Nord şi Vama Veche.

Sectoarele de plajă scoase la licitație pot fi consultate în cele ce urmează:

Anunt-participare-licitatie-publica-plaje-Etapa-I-2024-ANAR-nr.21736_LM_04.09.2024-completare




AVERTIZARE RO-ALERT în sudul litoralului! Este COD PORTOCALIU de averse și posibile căderi de grindină

Inundații Mangalia

Agenția Națională de Meteorologie a emis o alertă Cod PORTOCALIU de averse torențiale, local însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului pentru mai multe localități din județul Constanța.

Intervalul de valabilitate este 11-09-2024 ora 7:45 până la : 11-09-2024 ora 9:00.

Codul Portocaliu este valabil în localitățile: Eforie, Cobadin, Tuzla, Topraisar, 23 August, Limanu, Chirnogeni, Albești, Ciocârlia, Amzacea, Pecineaga, Mereni, Costinești, Comana, Mangalia.

Se vor semnala : Averse torențiale care vor acumula 25…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină.

În această dimineață a fost emis și o avertizare Ro-Alert.




RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

raja

În urma avertizărilor meteo de Cod Portocaliu cu averse torențiale și intensificări ale vântului, RAJA SA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență la nivelul întregii societăți, până astăzi 11 septembrie, ora 20.00.

În întreaga arie de operare, zeci de echipe de intervenție, dotate cu autospeciale tip womă, vidanje, motopompe de mare putere și autoutilitare, au fost pregătite pentru a acționa cu promptitudine în rezolvarea situațiilor specifice care pot apărea în funcționarea sistemelor operate la nivelul localităților deservite.

La nivelul municipiului Constanța intervin 17 formații de lucru, iar în restul județului sunt de alte 19 echipe care acționează în toată această perioadă.

Cele 36 echipe de intervenție asigură permanența și răspund la toate solicitările primite. Încă de noaptea trecută, echipele au intervenit în zonele sensibile ale orașului (Dacia, Delfinariu – str. Chiliei, Coiciu, bdul Al. Lăpușneanu) în sensul verificării/curățării sistemelor de canalizare, în special la nivelul căminelor de colectare, pentru ca aceastea să funcționeze la capacitate maximă.

Angajații societății vor depune toate eforturile pentru menținerea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate la parametri optimi. Singurele probleme care pot apărea și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (căderi de tensiune sau cabluri și fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiții, rugăm toți abonații să dea dovadă de înțelegere, pentru că RAJA SA va face tot ce este necesar pentru reluarea serviciilor imediat ce vor fi remediate avariile survenite pe rețeaua  de furnizare a energiei electrice.

Totodată, consumatorii care înregistrează deficiențe la nivelul sistemului de distribuție apă potabilă sau de canalizare, pot sesiza avariile apărute la dispeceratul societății, la numărul de telefon 0241.924,  tasta 3, pentru remedierea acestora într-un timp cât mai scurt.

În funcție de informațiile primite pe parcurs de la Administrația Națională de Meteorologie, activitatea comandamentului se poate prelungi.

UPDATE:

Update ora 10.00 – Situație ploi

În urma precipitațiilor din această dimineață, la dispeceratul societății s-au înregistrat  52 de  reclamații. Cele mai multe, 21, au venit din municipiul Constanța din zonele: Coiciu – străzile Crinului și Steagului, Delfinariu – Chiliei, b-dul Alexandru Lăpușneanu, Peninsulară – str. Sulmona, b-dul Ferdinand și zona Pavilionului Expozițional – b-dul Mamaia.

La nivelul județului, 11 sesizări s-au primit din municipiul Mangalia și stațiuni. La dispeceratul societății au mai ajuns reclamații și din Agigea, Techirghiol, Cumpăna, Eforie Sud,  Eforie Nord, Tuzla și Costinești.

Echipele de intervenție RAJA sunt mobilizate pe teren pentru a diminua efectele cauzate de ploile torențiale și răspund prompt la toate solicitările primite. În prezent, majoritatea situațiilor sunt în curs de rezolvare, iar în multe zone apa acumulată s-a retras aproape complet.

Din cauza rafalelor de vânt, s-au înregistrat căderi de tensiune la sursele Cotu Văii și Comana, motiv pentru care furnizarea apei potabile este întreruptă în localitățile Cotu Văii, Negru Vodă și Comana. Imediat ce se va relua alimentarea cu energie a surselor, se va reporni pomparea către abonații afectați.

În continuare, cele 36 de echipe de intervenție (17 în municipiul Constanța și 19 în restul județului) vor acționa non-stop pentru a răspunde la toate solicitările primite.

Recomandăm abonaților care întâmpină probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare să le sesizeze la dispeceratul societății, apelând numărul 0241.924, tasta 3, pentru a se putea interveni în cel mai scurt timp în remedierea situațiilor.

Totodată, rugăm consumatorii să manifeste înțelegere, întrucât defecțiunile apărute în sistemul de alimentare cu energie electrică, cauzate de condițiile meteorologice actuale, nu sunt sub controlul echipelor noastre. Imediat ce situația va permite și alimentarea cu energie electrică va fi restabilită în zonele afectate, imediat se va relua și distribuția apei.




Ședință MARATON la primărie. Peste 40 de proiecte sunt supuse votului aleșilor locali

Ședință de consiliu

Luni, consilierii locali sunt convocați în ședință ordinară, în sistem mixt. 

Iată proiectele propuse pe ordinea de zi:

Convocator ședința ordinară 16092024_240910_195302




ATENȚIE! De mâine se instituie RESTRICȚII de trafic la intersecția străzilor Ștefan cel Mare cu Oituz

Intersecție Oituz

De mâine, 11 septembrie, se vor institui restricții de trafic la intersecția străzilor Ștefan cel Mare cu Oituz, circulația desfășurându-se pe o singură bandă pe sens.

Din data de 13 septembrie, până la finalizarea lucrărilor de conectare a noilor rețele de apă și canalizare, circulația va fi oprită total.
Șoferii sunt sfătuiți să aleagă rute alternative pe durata intervențiilor.
FOTO: Facebook



A fost arestat un presupus violator din Costinești. Acesta a abuzat o minoră pe un câmp de lângă stațiune

Fata tristă

La data de 10.09.2024, procurorii din cadrul Parchetului de lângă Judecătoria Mangalia au formulat propunerea de arestare preventivă față de inculpatul B.M., în vârstă de 22 ani, din sat Costinești, aflat în stare de reținere pentru comiterea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în seara de 31.08.2024, minora CM-A a părăsit voluntar domiciliul și s-a întâlnit cu numitul B.M., cu care s-a deplasat pe un teren de la marginea localității Costinești, unde a întreținut un raport sexual normal cu acesta.

Propunerea de arestare preventivă a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Mangalia.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.




După ce s-a „fript” la ultima ședință de consiliu, primarul Mangaliei convoacă întâlnirile aleșilor locali ONLINE

ședință online

După ce la ultima ședință a Consiliului Local Mangalia unul dintre proiectele propuse de Cristian Radu era gata să fie votat cu majoritatea opoziției, dar în forma dorită de aceasta, iar viceprimarul Dragoș Angelescu a fost nevoit să trimită la WC unul dintre aleșii PNL numai ca ședința să fie suspendată, iată că administrația și-a învățat lecția.

Cristan Radu a început să convoace ședințele online.

Mâine, de exemplu, o astfel de ședință este convocată de îndată, iar pe ordinea de zi se află atât rectificarea bugetului local, cât și Regulamentul Goldtermului, firmă al cărui director, Dorinel Colgiu, se află la închisoare pentru o șpagă de 15.000 de euro.

Convocator Ședință extraordinară, convocată de_240910_174221

Pe aceeași temă:

Viceprimarul Angelescu, zis şi „The sky is the limit!” a gafat din nou: „Ieşi afară la toaletă!”




A fost activat PLANUL ROȘU la spitalul penitenciarului Poarta Albă: Un bărbat și-a dat foc, 34 de oameni au fost evacuați

pompier

Spitalul penitenciar de la Poarta Albă a fost cuprins de flăcări în această după amiază.

Potrivit ISU Dobrogea, au fost alocate pentru stingerea focului șase mașini de stingere, o autospecială pentru transport victime multiple, 2 autoscări și cinci ambulanțe SMURD.

Din primele informații este vorba despre o victimă care s-a autoincendiat. Incendiul a fost lichidat în urmă cu scurt timp. Se procedează la ventilarea spațiilor. Au fost evacuate 34 de persoane, toate relocate în curtea de plimbare.

UPDATE:

Iată ce transmite IPJ Constanța:

La data de 10 septembrie a.c., în jurul orei 13.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană, din incinta unui penitenciar, ar fi dat foc unei saltele de pat, în camera în care acesta se afla.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 62 de ani, care a primit îngrijiri medicale la fața locului, fără ca acesta să fi suferit arsuri.

La acest moment, polițiștii Postului de Poliție Poarta Albă efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor care au condus la incident.

În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.




(SURSE) LOVITURĂ pentru Dorinel Colgiu: Judecătorii Tribunalului Constanța au aprobat prelungirea arestului preventiv propusă de DNA

Colgiu

Dorinel (Doru) Colgiu, directorul Goldterm Mangalia prins în flagrant cu o primă tranșă de 60.000 de lei dintr-o șpagă de 15.000 de euro pretinsă de la un om de afaceri din localitate, rămâne după gratii.

Pe surse, pentru a doua oară, judecătorii Tribunalului Constanța au decis că măsura arestului preventiv este una întemeiată în cazul lui Dorinel Colgiu.

Iată ce transmiteau procurorii DNA pe 10 iulie 2024:

La sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul Colgiu Doru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare.

În contextul menționat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Cu ocazia efectuării unei percheziții la domiciliul inculpatului au fost identificate și ridicate sumele de 166.740 lei, 17.800 euro și 1.000 de dolari.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Pe aceeași temă:

OFICIAL de la DNA: Ce sumă avea asupra lui Dorinel Colgiu la flagrantul de ieri. Câți bani i s-au găsit la domiciliu




Un autoturism căutat de autoritățile din Germania a fost descoperit la 23 August de poliţiştii de frontieră

auto furat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit un autoturism căutat de autoritățile din Germania, aflat în posesia unui cetăţean român.

În ziua de 09.09.2024 poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional cu autoturisme furate.

În cadrul acţiunii a fost identificat şi oprit în trafic, pe raza localității Moșneni, judeţul Constanța, un autoturism cu număr de înmatriculare specific Germaniei, condus de un cetăţean român, în vârstă de 36 de ani.

În urma verificărilor specifice și a cooperării operative cu autoritățile europene, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca fiind semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Germania.

Autoturismul, evaluat la aproximativ 75.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.




Locuitorii din Lumina, Corbu și Năvodari au apă potabilă cu presiune redusă

Avarie RAJA

Astăzi – 10 septembrie 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de aducțiune, cu diametrul de 600 mm, de la intersecția str. Tulcei cu Petrolului din orașul Ovidiu.

Pentru executarea lucrărilor de remediere a acesteia, în intervalul orar 10.30 – 18.00, se reduce presiunea apei în localitățile Lumina, Corbu și Năvodari (inclusiv zonele Peninsulă și Industrială). Această situație va conduce la lipsa totală a apei în anumite zone, în funcție de topografia rețelei și de consumul înregistrat în perioada menționată.

Echipele mobilizate la fața locului depun toate eforturile pentru realizarea lucrărilor de reparație cu conducta sub presiune, pentru a nu afecta un număr mare de abonați.




ULTIMA ORĂ: Șoferul drogat Vlad Pascu rămâne după gratii. Judecătoria Mangalia i-a respins cererea de a fi cercetat în arest la domiciliu

Vlad Pascu

Șoferul drogat care a ucis doi tineri anul trecut în stațiunea 2 Mai rămâne în pușcărie. Judecătorul Claudia Carmen Berevoescu de la Judecătoria Mangalia i-a respins cererea de a fi cercetat, în continuare, în arest la domiciliu.

Iată decizia magistratului de la Mangalia:

Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul Pascu Matei – Vlad, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

Menține măsura arestării preventive față de inculpatul Pascu Matei – Vlad, cu datele de mai sus, pe o durată de 60 de zile, de la data de 09.09.2024 până la data de 07.11.2024 inclusiv.

Respinge ca neîntemeiate cererile formulate de inculpat prin apărător privind înlocuirea arestării preventive cu arestul la domiciliu.

Pe aceeași temă:

Vlad Pascu a cerut, din nou, să fie arestat la domiciliu. Judecătorii din Mangalia analizează azi solicitarea acestuia




Un adolescent de 15 ani a DISPĂRUT în timp ce se afla cu mama lui la biserică. L-ați văzut?

Untitled-2

La data de 8 septembrie 2024, în jurul orei 13.10, polițiști din cadrul Secției de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorului Andrei Octavian Dragomir, de 15 ani, din municipiul Constanța.

La aceeași dată, în jurul orei 10.30, minorul a plecat de lângă mama sa, în timp ce aceștia se aflau într-o biserică din municipiul Constanța, fără a reveni până în prezent.

Andrei Octavian Dragomir are 1,64 m înălțime, 56 de kilograme, păr șaten deschis, ochi căprui.

La data plecării era îmbrăcat cu bluzon negru, pantaloni scurți de culoare roșie și pantofi sport de culoare albă.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.




Direcția de Asistență Socială Mangalia scoate la concurs postul de șofer. Ce condiții sunt solicitate

sofer

Direcţia de Asistență Socială Mangalia scoate la concurs un post de șofer treapta profesională I, contract individual de muncă pe durată nedeterminată.

Calendarul de desfășurare a concursului pentru postul de șofer:

  • Depunere dosare: 09.09.2024 – 20.09.2024 Ora 14.00
  • Proba scrisă: 30.09.2024, ora 10,00 la sediul din str. Delfinului, nr.1
  • Interviul : 04.10.2024 ora 10.00 la sediul din str. Delfinului, nr.1
  • Afișare rezultate finale: 10.10.2024

Dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, respectiv în perioada 09.09.2024 – 20.09.2024 ora 14,00 la sediul Primăriei Municipiului Mangalia din Şos. Constanţei nr. 13, date de contact: telefon 0241/751060, int. 222, fax: 0241/755606, e-mail: resurseumane@primaria.mangalia.ro, persoană de contact: Petrescu Florentina.




Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia ANGAJEAZĂ. Sunt scoase la concurs posturi de îngrijitoare și de director medical

Sanatoriul Balnear Mangalia

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a două posturi contractuale de execuție de îngrijitoare și a unui post de director medical.

Condiţii specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcțiilor de îngrijitoare sunt:

– Diplomă de absolvire a școlii generale

– fără vechime în meserie

Concursul de recrutare pentru posturile de îngrijitoare se va organiza la ambulatoriul de specialitate din strada Matei Basarab nr. 3A, Mangalia, conform următorului calendar:

– data limită de depunere a dosarelor 19.09.2024 online sau la sediu de luni până vineri de la ora 10.00-14.00

-Proba scrisă în data de 30.09.2024, ora 09.00,

-Proba interviu în data de 04.10.2024, ora 09.00.

Totodată, Sanatoriul Balnear Mangalia organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de director medical.

Criterii specifice – absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină, sunt confirmaţi medic specialist sau medic primar și au vechime de minimum 5 ani în specialitate și îndeplinesc una din următoarele condiții:

a) să fie absolvent al unui curs de perfecționare în management sanitar sau management al serviciilor de sănătate, avizate de Ministerul Sănătăţii în baza criteriilor de calitate stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii

b) medici specialişti sau primari în specialitatea sănătate publică şi management

c) să fie absolvent al unui un masterat sau doctorat în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată

Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

Concursul se va desfăşura la Ambulatoriul de specialitate din strada Matei Basarab nr. 3A, Municipiul Mangalia, după următorul calendar:

  • Data limită de depunere a dosarelor: 20.09.2024 de la ora 08.00 până la ora 16.00
  • Proba scrisă în data de: 27.09.2024 ora 11.00
  • Susţinere proiect de specialitate: 30.09.2024 ora 11.00
  • Probă interviu: 01.10.2024 ora 11.00

Relaţii suplimentare la Compartimentul Resurse Umane-Salarizare – sediul administrativ din strada Mircea cel Bătrân nr. 2 Mangalia, etaj 1, telefon 0749123103.




Procurorii DNA Constanța îl vor pe Dorinel Colgiu în continuare după gratii. Au propus prelungirea arestului acestuia

Colgiu

Judecătorii de la Tribunalul Constanța vor decide, astăzi, dacă Dorinel Colgiu, (încă) directorul Goldterm Mangalia va rămâne după gratii.

Procurorii DNA Constanța au propus prelungirea arestării preventive, pentru a doua oară de la reținerea lui Dorinel Colgiu.

Reamintim că directorul Goldterm Mangalia și un apropiat al primarului Cristian Radu a fost săltat în plină stradă, având asupra lui o primă tranșă de 60.000 de lei dintr-o presupusă șpagă de 15.000 de euro solicitată de Colgiu de la un om de afaceri local.

Pe aceeași temă:

EXCLUSIVITATE! Procurorii au scuturat mobilul lui Colgiu: Ce a “căzut” din telefonul şpăgarului




Se asfaltează DJ 383 Techirghiol. Ce alte lucrări se efectuează pe drumurile județene în săptămâna 9 – 14 septembrie 2024

Asfaltare Drumuri Județene

În săptămâna 09 – 14 septembrie 2024  angajații Societății „Drumuri Județene Constanța” efectuează mai multe lucrări de reabilitare, modernizare și punere în siguranță a drumurilor județene. Pentru drumuri bune și sigure în județul Constanța se acționează pe:

  • DJ 228 tronsonul cuprins între DN 22C Culmea și DN 2A: efectuăm lucrări de reparații/întreținere drumuri – frezăm carosabilul;
  • DJ 223 Cernavodă – Dunărea: plombe asfaltice;
  • DJ 383 Techirghiol: turnat covor asfaltic;
  • DJ 391 Negrești: pietruire acostamente;
  • DJ 222 Târgușor – Cheia și Grădina – Cheia, DJ 391 A Văleni – Șipote, DJ 391 Cobadin – Ciobănița: sunt realizate lucrări de estetică rutieră- tăiere lăstăriș manual și mecanic, eliminare cavalieri și cioate arbori;
  • DJ 223 Ion Corvin – Cernavodă cosire vegetați și decolmatat rigole.

Menționăm că lucrările sunt în grafic și nu se înregistrează întârzieri în implementarea proiectelor.




Vlad Pascu a cerut, din nou, să fie arestat la domiciliu. Judecătorii din Mangalia analizează azi solicitarea acestuia

Vlad Pascu

Vlad Pascu a înaintat, la finalul lunii august, o nouă cerere către magistratul Claudia Carmen Berevoescu, de a îi fi înlocuită măsura arestului preventyiv cu măsura arestului la domiciliu. Solicitarea lui va fi analizată, azi, la Judecătoria Mangalia.

În cursul zilei de astăizi, 9 septembrie 2024 se va decide dacă șoferul care a ucis doi tineri la 2 Mai, în august 2023, va putea pleca acasă, la București, în arest la domiciliu.

Pe 14 august 2024 Vlad Pascu a cerut, personal, într-o pledoarie de câteva minute, judecătoarei Claudia Carmen Berevoescu, să fie lăsat să plece în arest la domiciliu, putând astfel să fie consultat medical:

„Știu că va urma o hotărâre definitivă în care voi fi condamnat cu executare. Tot ce îmi doresc din această experiență negativă este să ies o persoană mai bună, să reușesc să îmi plătesc datoriile față de societate prin sentința pe care mi-o veți da.

Sunt pe deplin coștient de acținile mele trecute care au dus la această tragedie, ceea ce m-au făcut să îmi reevaluez ideile, concepțiile, față de cum ar trebui să mă comport în societate.

Este vorba de numai câteva luni de zile, înainte să mă întorc, definitiv, în penitenciar. Oricum va fi o pedeapsă privativă de libertate pentru câțiva ani de zile.

În penitenciar mă chinui de 6 luni de zile pentru a avea parte de îngrijiri medicale, pe cheltuiala mea, am avut audiența la comandant, programări la clinici private.

Mi s-au întors cererile înapoi, am recomandare de la spitalul penitenciar de la fiecare doctor în parte, de la stomatolog până la cardiolog.

Inclusiv de la medicul psihiatru am certificat. De la șocul suferit în urma accidentului am atacuri de panică. Înțeleg tot ce s-a întâmplat și m-am pierdut psihic în niște gânduri.

În arest la domiciliu aș putea consulta un medic și m-aș putea interesa să văd ce pot face mai departe în ceea ce privește educația. Nu pot face absolut nimic în ceea ce privește educația, până când nu voi fi condamnat.

Vreau să îmi pot lua familia în brațe, pentru că am avut întâlnirile numai la geam cu ei. Vreau să mai pot fi alături de ei o lună, două, înainte să fiu încarcerat definitiv.

S-a spus că m-aș putea sustrage de la arest în cazul în care voi fi arestat la domiciliu sau că m-aș putea apuca din nou de consumul de droguri. Având în vedere toată presiunea mediatică, valul de informații din jurul meu, în care se spune că de la 13 ani mă droghez. Sunt lucruri care s-au exagerat în ultimul hal. Am avut o problemă cu consumul de droguri, s-a exagerat enorm în presă, nu are legătură cu situația mea reală.

Cer instanței să mă testeze cineva, săptămânal sau de ori câte ori este nevoie, ca o condiție a arestului la domiciliu”.

Pe aceeași temă:

Vlad Pascu rămâne după gratii. Judecătorii din Mangalia i-au RESPINS cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu




Stația Neptun a ISU Dobrogea își deschide porțile publicului

Autospeciale pompieri la primărie

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța va organiza, în perioada 9 – 13 septembrie, a.c., ample activități instructiv-educative, dedicate Zilei Pompierilor din România.

Cu acest prilej, ISU Dobrogea își va deschide porțile, între orele 10:00-15:00 pentru cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de salvator, vizualizând tehnica de intervenție cu care echipajele serviciilor profesioniste participă în misiunile de salvare, la nivelul subunităților din Constanța, Mangalia (Stația Neptun), Medgidia, Cernavodă, Năvodari și Hârșova, precum și din comuna Chirnogeni.

„Simbol al sacrificiului și al eroismului, bătălia din Dealul Spirii din 1848 reprezintă un exemplu de devotament patriotic ce a rămas în conștiința națională ca un moment de referință în lupta pentru libertate și dreptate socială, marcând, astfel, prima implicare majoră a pompierilor militari în lungul șir de evenimente care vor jalona istoria modernă a României”, au precizat reprezentanții ISU Dobrogea.

Ziua de 13 septembrie a fost sărbătorită dintotdeauna ca fiind Ziua Pompierilor din România, însă a fost legal oficializată mai întâi după război, apoi prin Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, dar şi prin H.G.R. nr.1490/2004, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.