22 noiembrie 2024 18:12

50 de copii din Mangalia, incluşi într-un proiect de prevenire a abandonului şcolar

Consiliul Local al Municipiului Mangalia a aprobat în şedinţa de joi, 19 martie, un proiect de hotărâre privind reducerea abandonului şcolar, intitulat „STOP Abandonului şcolar! Program pilot de integrare şi creştere a participării în învăţământul primar şi secundar”, care va fi finanţat din fonduri europene. Potrivit reprezentanţilor instituţiei publice locale, Mangalia este co-partener în cadrul acestui proiect, iniţiat de Municipiul Făgăraş şi în care beneficiari vor fi peste 400 de copii. La nivelul Mangaliei, grupul ţintă al proiectului este format din 50 de copii ce provin din familii extrem de sărace şi care fie au abandonat, deja, şcoala, fie, din cauza absenţelor riscă să fie exmatriculaţi.

Pentru aceştia vor fi furnizate servicii de orientare, consiliere şi asistenţă educaţională, vor fi organizate ore de pregătire, de recuperare şi de psihologie, alături de cursuri ”şcoala după şcoală“. Valoarea proiectului, la nivelul Municipiului Mangalia este de 830.000 de lei, partea pe care bugetul local urmează să o suporte fiind de 17.500 de lei.

Un alt proiect social aprobat în unanimitate de către consilierii locali este cel finaţat prin Programul Erasmus, „Sistem integrat de Dezvoltare şi instrumente strategice pentru punerea în aplicare a VET, în comunităţi dezavantajate”.