58 de amenzi date de poliţiştii rutieri, în numai câteva ore!
La data de 31.07.2017, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, împreună cu lucrători ai Birourilor Rutiere din Constanța, Mangalia, Medgidia și de la formațiunea din Cernavodă, au desfășurat o acțiune pe raza județului Constanța, în urma căreia au constatat o infracțiune (conducător auto sub influența substanțelor stupefiante) și au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale (depășirea vitezei legale, nepurtarea centurii de siguranță etc.). De asemenea au fost reținute 4 permise de conducere (trei pentru nerespectarea reglementărilor legale la trecerea cu nivel de cale ferată și unul pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice).