Consilierul PP-DD Dragoş Bociog: „Consiliul Consultativ nu va face decât să pună presiune pe noi pentru a trece anumite proiecte!”
Printr-un comunicat de presă, Departamentul Mass-Media, din cadrul Primăriei Mangalia ne-a adus la cunoştinţă faptul că primarul Cristian Radu a decis printr-o dispoziţie scrisă constituirea Consiliului Consultativ Cetăţenesc. Din câte ne amintim, înfiinţarea unei astfel de structuri a figurat pe ordinea de zi a unei şedinţe ordinare, numai că aleşii, deşi aprobaseră iniţial regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului, au decis să respingă existenţa acestuia.
În lipsa unui proiect de hotărâre, edilul Cristian Radu a dispus înfiinţarea acestui Consiliu Consultativ, cu toate că fiind la început de an, ne-am fi aşteptat ca prioritară să fie demararea unor proiecte anunţate în 2013, de care urbea are mare nevoie. În privinţa atribuţiilor Consiliului Consultativ care vizează, printre altele, „identificarea problemelor cu care se confruntă cetăţenii oraşului şi stabilirea priorităţilor în rezolvarea acestora”, ne îndoim că ar fi nevoie de o asemenea structură pentru a vedea neajunsurile Mangaliei, cu atât mai mult, cu cât atât în oraş, cât şi în staţiuni s-au făcut mai multe inspecţii ce au avut acelaşi scop de găsire a hibelor. Aşa se face că o simplă plimbare prin oraş îţi indică prezenţa unui număr foarte mare de câini comunitari agresivi, a hoţilor şi tâlharilor ce agresează inclusiv elevi în plină zi, a carosabilului ciuruit de gropi, a gunoaielor dezorganizate sau a iluminatului public deficitar din mai multe cartiere.
Referitor la acest subiect, consilierul local PP-DD, Dragoş Bociog ne-a declarat: „Consider că nu este oportună înfiinţarea acestei structuri, mai cu seamă că toate şedinţele de Consiliu sunt publice. Astfel, orice cetăţean doreşte să ne consulte sau să ne sesizeze o problemă este liber să o facă. Eu, în calitate de preşedinte de şedinţă, am permis oricărui cetăţean să îşi exprime punctul de vedere, astfel că acest Consiliu nu se justifică. Noi, consilierii am respins înfiinţarea acestei structuri, deoarece atâta timp cât selecţia cetăţenilor este făcută de către primar, nu mai putem vorbi de o consultare reală a acestora sau de prezenţa unui organism care să fie într-adevăr al lor. Invit pe toţi cetăţenii la şedinţele Consiliului Local Mangalia pentru a discuta cu noi, pentru a ne prezenta nevoile pe care le au, deoarece acestea sunt publice. Faptul că s-a decis totuşi constituirea acestui Consiliu Consultativ nu va face decât să pună presiune pe Consiliu Local pentru a se aproba anumite proiecte de hotărâre”.
Consilierul local PDL Mangalia, Paul Foleanu se declară foarte surprins de decizia luată de către edil. „Ştiu că proiectul a fost amânat. Probabil că Departamentul Mass-Media a înţeles greşit. Cred că primarul a refăcut acest proiect şi că a decis, de fapt, să ni-l supună spre aprobare în cadrul şedinţei ordinare din data de 28 ianuarie ac. Este utilă constituirea acestui Consiliu al cetăţenilor, atâta timp cât va fi format din persoane cu experienţă în administraţia publică locală”.
Contactat telefonic, preşedintele PNL Mangalia, consilierul local Sorin Andrei nu a dorit să facă nicio declaraţie pe marginea acestui subiect. Potrivit comunicatului de presă, „în componenţa acestui organism se vor regăsi reprezentanţii cultelor religioase, ai sindicatelor, patronatelor, pensionari, minorităţi, asociaţii de proprietari şi diverse alte categorii socio-profesionale”.