24 noiembrie 2024 3:50

Primăria promite, în continuare, ameliorarea situaţiei de la „Barăci“. Realitatea de pe teren, mai cruntă ca niciodată!

Cetăţenii romi din Mangalia numără, la ora actuală, peste 2.000 de persoane, cifră inexactă întru totul, pentru că o bună parte dintre aceştia nu îşi declină adevărata etnie căreia le aparţin. Programe pentru reintregrarea romilor în societate au existat, la nivel local, de zeci de ani, rezultatele însă se lasă aşteptate în cele mai multe dintre cazuri. Cel mai mare focar de infracţionalitate, dar şi cel mai crunt lovit de sărăcie, zona „Barăcilor“ au fost, numere întregi, „vedetele“ ziarului nostru…

Pentru a le menţine vii în conştiinţa administraţiei publice locale, reamintim, pe scurt, ce probleme au de parcurs, zi de zi, locuitorii „Barăcilor“, cei mai mulţi dintre ei cetăţeni etnici romi.
În urmă cu mulţi ani, a fost iniţiată o serie de proiecte menite să scoată la lumină această categorie socială. „Investim astăzi pentru a ne fi mai uşor mâine“, iniţiat la începutul anilor 2000, avea drept grup ţintă circa 350 de familii din Mangalia. Pentru acestea s-a înfiinţat o şcoală de alfabetizare pentru romii cu vârste între 8-18 ani (care a funcţionat la Şcoala nr. 1 din localitate), au fost monitorizate cazurile sociale, a fost amenajată o Baie Comunală cu acces gratuit pentru copii, iar micuţii trimişi la şcoală au primit, gratuit, din partea „Salvaţi Copiii“ o masă caldă.
În centrul cartierului locuit preponderent de romi a fost ridicată o clădire ce ar fi urmat să devină grădiniţă socială, cu orar prelungit, unde copiii romi urmau să înveţe, să doarmă şi să mănânce, astfel încât să se integreze în clasa I în şcolile din oraş. La ora actuală, clădirea se află în plin proces de degradare, fără nicio utilitate, mai puţin pe timpul verii trecute, când imobilul a devenit… WC public! Suntem asiguraţi însă, de către primărie, că, pentru clădirea cu pricina, „o să se întocmească documentaţia tehnică necesară definitivării lucrărilor de construcţie“. Sperăm, înainte ca aceasta să cadă la pământ de… bătrâneţe.
În timp, singurul proiect reluat de actuala administraţie în zonă este cel al mesei calde pentru cei 15-20 de copii săraci de la Grădiniţa nr. 1. O picătură de apă într-un ocean. Totodată, reprezentanţii primăriei ne spun că, începând cu anul 2013, Serviciul Public de Asistenţă Socială împreună cu Asociaţia „Viitorul Rromilor“ a încheiat un parteneriat cu scopul de a asigura incluziunea socio-economica a cetăţenilor români aparţinând minorităţilor rome din municipiul Mangalia, prin implementarea unei politici integrante în domeniul educaţiei, ocuparea forţei de muncă, sănătăţii, coabitării, culturii şi infrastructurii sociale şi de a promova relaţii de cooperare pentru susţinerea unui parteneriat“. Cuvinte multe, frumoase, ale căror rezultate le vom publica imediat ce ne vor parveni la redacţie.

Primăria vrea să ridice un cartier de locuinţe din … containere, model Radu Mazăre

Pe lângă slaba alfabetizare, o altă problemă a comunităţii rome din Mangalia şi, implicit, a celei de la „Barăci“ o constituie lipsa spaţiilor locative. În ciuda faptului că au venit „să vândă scoici pe plajă şi au rămas în oraş“, romii în cauză sunt, în prezent, cetăţeni ai urbei cu acte în regulă, iar administraţia nu are nicio pârghie legală să îi alunge din urbe. Aşa se face că, în insalubrele barăci din cartierul M.I. Dobrogeanu, cu o baie „la comun“ şi 5-6 grupuri sanitare, trăiesc câteva sute de oameni, dintre care, peste jumătate sunt copii.
Deşi, recent, reprezentanţii primăriei au tunat şi fulgerat în privinţa unor locuinţe ridicate în zonă, din materiale uşoare, de o fundaţie canadiană, în urmă cu şapte ani, despre care au afirmat că nu sunt suficient de bune pentru cei cărora le-au fost repartizate, în răspunsul primit de publicaţia noastră de la conducerea administraţiei locale lucrurile se cam… contrazic: „Municipalitatea are în plan construcţia unor noi locuinţe, decente. Planul a venit ca urmare a rugăminţilor celor care locuiesc în această zonă (M.I. Dobrogeanu n.r.) în ceea ce priveşte reparaţiile barăcilor, aflate în stare avansată de degradare. Astfel, Primăria intenţionează să construiască un cartier de locuinţe modulare, de tipul celor făcute de Primăria Constanţa, dar numai pentru cei care intră în categoria cazurilor sociale şi respectă anumite condiţii: au un loc de muncă, sunt la zi cu utilităţile etc.“ Locuinţele modulare „a la Mazăre“ sunt containere suprapuse, pe două etaje, deci, cu nimic mai bune decât imobilele construite, din materiale uşoare, acum şapte ani.
Până la construirea noului cartier de tip Henry Coandă la Mangalia, romii „Barăcilor“ acumulează, zi de zi, datorii istorice la utilităţi. Dacă astă vară aceştia rămăseseră fără curent, fapt care a declanşat o mică revoluţie în zonă, potolită doar de promisiunea primăriei că că, în cazul în care vor achita măcar o parte din datorii, nu vor rămâne nici fără apă, nici fără energie electrică, la sfârşitul lunii decembrie 2013 debitele la locuinţele din zona M.I. Dobrogeanu („Barăci“) erau în valoare de 226.361,44 lei. Potrivit primăriei, nicio familie nu a fost evacuată pentru datoriile înregistrate.
Am lăsat la urmă cel mai grav fenoment al zonei: infracţionalitatea. Slab sau aproape deloc ţinută în frâu de reprezentanţii autorităţilor îndrituite să stopeze acest fenomen. La „barăci“ s-a furat, de-a lungul timpului, cam tot ce se poate fura: grătarul cu micii sfârâind pe el, lucrurile din autoturismele parcate, întreg conţinutul boxelor de la subsolul blocurilor aflate în centrul cartierului. Se joacă barbut chiar la intrarea în cartierul de blocuri, iar la căderea serii, copiii ce locuiesc în blocuri nu pot veni de la şcoală decât însoţiţi de un adult, de preferinţă bărbat. Situaţia este identică de peste zece ani, iar singura soluţie găsită de primărie este promisiunea demolării barăcilor. Cel mai probabil o mică parte dintre romi va fi transferată în locuinţele sociale contruite la 50 de metri distanţă de fostul edil, Tusac, care a lăsat plăcerea tăierii panglicii actualei administraţii. Pentru restul „o să“ se găsească, peste ani, soluţii…

Cartierul „Baraci“, pe vreme bună…

… şi pe vreme rea