Informare privind avertizarea meteorologică Cod Portocaliu
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis o avertizare de COD PORTOCALIU de precipitaţii, în intervalul 19 iunie, ora 21:00 – 20 iunie, ora 15:00 pentru judeţul Constanţa şi se va manifesta prin averse ce vor avea caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 35 – 50 l/mp.
Începând de astăzi, 19.06.2014, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, s-a activat Grupa Operativă din care fac parte reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, specialişti ai ISUJ Constanţa şi reprezentanţi ai Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL).
Potrivit datelor furnizate de ABADL, în intervalul 15:00 – 19:00, în localităţile Deleni, Ion Corvin şi Adamclisi s-au înregistrat cantităţi de 55 – 60 l/mp, din această cauză a fost afectat Drumul Comunal 31 dintre localitaţile Adamclisi şi Zorile.
Având în vedere informaţiile furnizate de Centrul Meteorologic Regional Dobrogea, ne aşteptăm la cantităţi însemnate de precipitaţii şi, de aceea, le reamintim primarilor că au obligaţia să avertizeze populaţia prin aducerea la cunoştinţă a informaţiilor preventive necesare, inclusiv să asigure permanenţa la sediul primăriei în vederea primirii prognozelor şi avertizărilor meteorologice ce vor fi transmise ulterior.
În funcţie de evoluţia situaţiei meteorologice şi a celei operative înregistrate în judeţul Constanţa, vom reveni cu noi date şi informaţii.