Oferta sudulului litoralului: atracţii turistice unice în ţară şi în lume

Litoralul sudic a început să se aglomereze. Cea mai mare pondere a turiştilor ce aleg această zonă pentru a-şi petrece sejurul sunt cei fără pretenţii mari de distracţie, cei ce doresc, în primul rând, să se bronzeze la plajă. Chiar şi pentru aceştia, zona de sud a litoralului românesc poate oferi destule atracţii turistice, unice în ţară, dar şi în lume.

Peştera Movile – unicat în lume

Peştera Movile, una dintre cele mai celebre din ţară şi unicat în lume prin cele 35 de specii de nevertebrate total necunoscute de ştiinţă în urmă cu câţiva ani. „Fauna“ din interior trăieşte într-un mediu cu totul ostil vieţii, nivelul oxigenului fiind de 5-8%, în timp ce dioxidul de carbon este de 100 de ori mai ridicat decât în mod normal. În urma sfaturilor specialiştilor, Primăria Mangalia a declarat peştera drept rezervaţie speologică şi a sigilat intrarea cu o poartă din beton armat, care a rezistat de-a lungul timpului încercării de a o deschide de către curioşi. La patru metri adâncime se află o a doua poartă, din plăci de oţel. După alţi 14 metri adâncime, la baza puţului, mediul din peşteră este izolat cu o „difragmă“ de duramid.

Din păcate, pentru a nu fi perturbat ecosistemul din interior, peştera nu poate fi vizitată decât de specialişti, iar durata unei „şedinţe“ de lucru nu poate depăşi 2 ore. Totuşi, la ora actuală, primăria caută modalităţi de valorificare a acestui punct de atracţie turistică, în primul rând prin realizarea de materiale informative, tipărite şi video, prin care cei care doresc să exploreze spaţiul din interior pot cel puţin să cunoască lumea neobişnuită a Peşterii Movile“.

Despre Peştera Movile s-a scris, de-a lungul timpului, în publicaţii de renume precum “National Geographic“, “New York Times“, “Life“, “Spiegel“ sau “The Economist“ şi au fost realizate documentare TV de către echipele BBC, Union Pictures etc.

Peştera Limanu – loc pentru ritualurile religioase antice

Una dintre cele mai fascinante peşteri din România, Peştera Limanu, unică între cele 12.000 de astfel de formaţiuni din ţara noastră. Este una dintre cele mai „labirintice“ şi mai lungi peşteri din România. Lungimea reţelei de galerii – 3.600 de metri. Lungimea şi numărul mare de labirinturi au creat, de-a lungul timpului, numeroase legende: cum că peştera „merge“ până în Bulgaria sau că unele galerii „dau“ în fântâni din curţile oamenilor.

Peşterii i se mai spune şi Peştera de la Baltă sau de la „Icoane“, o explicaţie plauzibilă fiind aceea că, în timpul cercetărilor, au fost descoperite în interior picturi rupestre, înfăţişând icoane de rugăciune. Unele arată clar că este vorba despre ritualuri religioase. Altele, în schimb, ţin pur şi simplu de fabulaţia oamenilor – lumânări de jur împrejurul unor aşa zise altare, oase care au aparţinut clar unor animale, dar care sunt „văzute“ ca resturi de oseminte umane.

Grupurile de vizitatori care doresc să pătrundă în peşteră o pot face numai în prezenţa unuia dintre custozi, care deţine şi una dintre cheile uşii masive de la intrare. Gura Peşterii Limanu a fost lărgită în urmă cu câţiva ani, tocmai pentru a permite accesul vizitatorilor. Se poate merge în interior numai circa 300 de metri, adică circa 3% din lungimea totală a peşterii. Nu se poate merge mai departe din două motive – pe de o parte galeriile sunt, de cele mai multe ori, foarte joase, de sub un metru înălţime, iar turiştii ar risca să se rănească – iar pe de altă parte, foarte mulţi ani peştera a fost sistematic distrusă (s-a făcut focul în interior, s-a fumat, au fost consumate alimente, iar resturile aruncate la întâmplare).

Lacurile care nu îngheaţă şi nămolul de Saturn

 Lacurile care nu îngheaţă, cum sunt denumite oglinzile de apă dintre Saturn şi Mlaştina Mangalia, cuprind numeroase cordoane şi insule de stuf. Lacurile sunt, mai ales pe timpul sezonului rece, locul de adăpost al zecilor de lebede, egrete şi alte specii de păsări, atrase de apa caldă, ce are câteva grade bune peste limita îngheţului, chiar şi în timpul celor mai năpraznice geruri. Acest lucru se datorează izvoarelor sulfuroase, cu ape termale de circa 25 de grade Celsius, care alimentează lacurile.

Izvoarele sulfuroase din zonă au, de regulă, temperaturi de circa 25 de grade Celsius, iar apa conţine hidrogen sulfurat şi metan. Cercetătorii GESS Mangalia au făcut un experiment inedit, reuşind să fiarbă apă la flacăra aprinsă chiar deasupra acestor izvoare.

În prezent nămolul din aceste lacuri este cercetat de specialiştii de la Bucureşti, fiind foarte asemănător celui de la Techirghiol, dar cu anumite proprietăţi terapeutice net superioare acestuia. Acest nămol ar putea fi folosit, pe scară largă, în cazul în care vor fi alocaţi banii necesari extragerii sale, chiar la Sanatoriul Balnear Mangalia, care foloseşte încă celebrul nămol de Techirghiol, cumpărat însă pe preţuri destul de pipetare. În schimb, nămolul sapropelnic de la Saturn ar fi mult mai ieftin şi ar „acoperi“ o gamă mult mai largă de  boli.

Rezervaţia Hagieni – deloc protejată în faţa valurilor de turişti şi localnici

Rezervaţia „Pădurea Hagieni“ se află la câţiva kilometri distanţă de Mangalia, pe drumul care leagă litoralul de comuna Albeşti. Accesul către pădure se face pe mai multe căi, de fapt mici cărări făcute de pasul localnicilor sau de autoturisme.

Pădurea Hagieni este o adevărată oază de vegetaţie specific dobrogeană, de stepă, destul de săracă comparativ cu alte rezervaţii din ţară. Suprafaţa pădurii este de circa 392 hectare, cu o zonă de protecţie tampon de 190 hectare, fiind situată la o altitudine de 20-70 de metri. Pe o suprafaţă relativ mică, vizitatorii pot descoperi bălţi cu vegetaţie acvatică şi palustră, stepe pietroase aflate în plin soare, coaste şi râpe de calcar (culoarea roşie ca sângele dă, din acest punct de vedere un aspect cu adevărat marţian întregii zone), pâlcuri de arbuşti spinoşi, luminişuri cu vegetaţie de stepă şi păduri umbroase de diferite esenţe.

Pădurea în sine este una de tip submediteraneean, este bogată în vegetaţie adaptată solului arid, lipsit de umezeală al Dobrogei: cărpiniţe, stejari brumării şi pufoşi. Dintre speciile protejate de vegetaţie se numără bujorul românesc (declarat monument al naturii), iar din cadrul faunei se pot găsi aici broasca ţestoasă dobrogeană, vipera cu corn dobrogeană, păianjenul cu căpăcel. Deosebit de interesantă este vegetaţia acvatică din Valea Şerpilor şi ochiurilor de apă din Defileul Cascaia, unde se găsesc peste 150 de specii.

Deşi este arie protejată, la ora actuală, mai ales în preajma week-end-urilor şi a sărăbătorilor legale, zona se umple de gunoaie şi reziduuri de la localnicii şi turiştii care, de altfel, nu sunt în nici un fel sancţionaţi pentru mizeria pe care o lasă în urmă.

Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia

Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia prezintă o variată ofertă culturală începând cu exponatele aflate în expoziţia muzeului şi siturile arheologice din zona municipiului Mangalia și terminând cu activitățile cultural-științifice organizate la sediul muzeului. În expoziţia de bază publicul poate remarca numeroase fragmente arhitectonice (coloane, capiteluri, arhitrave, frize cu metope, cornişe cu bucranii etc), diverse vase ceramice (amfore, hidrii, kantharos, lekythos), opaiţe, apeducte, statuete de tip Tanagra, vase din sticlă, stele funerare, inscripţii, reprezentări în piatră ale unor divinităţi, podoabe, bijuterii, monede, obiecte din metal etc.

Intrând în muzeu, vizitatorii mai pot vedea vestitul mormânt cu papirus datând din secolul IV a.Chr., cercetat în anul 1959, restaurat şi conservat în cadrul expoziţiei de bază. Mormântul era înconjurat de un ring de piatră, care se poate observa şi astăzi, și era acoperit cu trei lespezi de piatră, iar în interiorul său a fost descoperit un papirus scris în limba greacă. Imediat după descoperire, papirusul a fost trimis la Moscova pentru conservare și, timp de jumătate de secol, lumea științifică românească l-a considerat ca fiind pierdut. Artefactul a fost readus în ţară, la Mangalia în urmă cu trei ani.

Un monument arheologic deosebit de important este Zidul de nord al cetăţii Callatis. Zidul de apărare împrejmuia suprafaţa mai importantă a oraşului antic. La Callatis au fost ridicate două incinte: prima – construită la sfârşitul secolului IV a.Chr., iar cea de-a doua, în secolul II p.Chr. Zidul proteja principalele construcţii ale oraşului (temple, pieţe, edificii publice şi private). Necropola romano-bizantină de epocă târzie (sec IV-V p.Chr.) se află în partea de vest a Mangaliei. Aici au fost descoperite morminte construite din lespezi sau blocuri de piatră cioplite şi morminte de tip hypogeu. Tot aici a fost descoperit şi mormântul pictat cu psalmi.

Pe drumul către Albeşti, la 3 km depărtare de Mangalia, în anul 1993 a fost cercetat un complex funerar format dintr-un Mormânt princiar şi o construcţie anexă, a cărei funcţionalitate nu a fost încă stabilită. Mormântul este format dintr-o cameră funerară de mari dimensiuni (3,56X3X3,62m). Accesul în cameră se face printr-un dromos, situat în partea de est a mormântului, cu lungimea de 9,55 m şi lăţimea de 1,61 m. Intrarea în camera funerară se face printr-o uşă ce avea un ancadrament din marmură, cu sculpturi pictate cu motive geometrice, iar în camera funerară se poate observa o frescă policromă.