24 noiembrie 2024 16:41

Dr. Laura Condur: „Medicul de familie este pilonul sistemului medical din România”

Miercuri, la ora 14.00, în sala de conferinţe a Complexului „Doina”, din staţiunea Neptun, a avut loc festivitatea de deschidere a celei de a V-a ediţii a Conferinţei Naţionale, cu participare internaţională, „Medicina de Familie, piatră de temelie a medicinei moderne. Actualităţi şi perspective”. Evenimentul se desfăşoară în perioada 27 – 30 august sub egida Societăţii Naţionale de Medicina de Familie în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” Constanţa, Facultatea de Medicină Generală şi Colegiul Medicilor, fiind organizat de Asociaţia Medicilor de Familie „Tomis” Constanţa, coordonat de către dr. Laura Condur.
La deschiderea lucrărilor au participat invitatul de onoare prof. univ. dr.Fokion Vosniakos din Grecia – Preşedintele Asociaţiei Balcanice de Mediu, dr. Mihaela Cârmaciu, reprezentanta Societăţii Medicale Române din Marea Britanie, dr. Doina Mihăilă, preşedintele Patronatului de Medicină de Familie din România, conf. univ. dr. Liliana Tuţă, prodecan al Facultăţii de Medicină Constanţa, prof. univ. dr. Sorin Rugină, rector al Universităţii „Ovidius” Constanţa, dar şi numeroşi medici de familie din ţară şi străinătate.
În calitate de gazdă şi organizator, dr. Laura Condur a declarat, înainte de debutul prelegilor, că este pentru prima dată când conferinţa durează mai mult cu o zi, în acelaşi timp fiind o premieră faptul că are participare internaţională. De asemenea, a precizat faptul că la conferinţă au confirmat prezenţa aproximativ 500 de medici de familie şi specialişti. „Este un an special pentru noi, astfel că în cadrul conferinţei vom aniversa şi Ziua Medicului de Familie. Medicina de familie a înregistrat reale progrese în ultimii 12 ani. Medicul de familie este cel mai conectat la problemele pacienţilor săi, deoarece vine în contact direct cu acesta. Medicul de familie face şi prevenţie şi medicină curativă. De asemenea, reuşeşte să facă sinteze de diagnostic şi tratament, astfel că monitorizează şi vindecă un pacient din momentul când acesta se naşte, până când ajunge la vârsta senectuţii. Consider că acesta este pilonul sistemului medical din România, nucleul, piatra de temelie a medicinei moderne”, a declarat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie „Tomis” Constanţa.

Cadrele medicale plecate în Marea Britanie, susţin financiar spitalele din România

La fel de interesant a fost discursul reprezentantei Societăţii Medicale Române din Marea britanie, dr. Mihaela Cârmaciu care a relatat despre cum a luat naştere această structură şi care sunt activităţile pe care le desfăşoară. „Această societate este total voluntară, nu are influenţe financiare şi politice şi a fost înfiinţată în anul 2005. Este alcătuită din medici de familie, specialişti, farmacişti, psihoterapeuţi, asistenţi medicali etc. de origine română, dar care lucrează de ani buni în Marea Britanie. Încă de la înfiinţare, noi am pus presiune astfel ca diplomele medicale din România să fie echivalate în Marea Britanie. Din structura de conducere fac parte 6 medici, 3 de familie şi 3 specialişti. Suntem la curent cu toate schimbările care apar în medicina de Familie, dar şi cu ceea ce se întâmplă în România. Colaborăm cu Academia de Ştiinţe Medicale din România, cu Colegiul Medicilor din România, dar şi cu Colegiul Regal al Medicinei de Familie din Londra. Din fonduri proprii ne-am implicat în mai multe proiecte de dotare a unor secţii de spital sau case de copii din România”.
Programul conferinţei este dens şi diversificat reunind numeroase teme de discuţii actuale din Medicina de Familie. Iată, câteva dintre acestea: „Abordarea practică a urgenţelor toxicologice în etapa prespital – protocol pentru MF”; „Patologia dermatologică pediatrică”; „Tratamentul dietetic al alergiei la proteinele din laptele de vacă”; „Febrele hemoragice în actualitate. Febra Ebola, încotro?”; „Chirurgia ginecologică a secolului XXI” şi multe altele.
Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie „Tomis” Constanţa, dr. Laura Condur a mai spus că după terminarea lucrărilor, va oferi un program relaxant participanţilor. Astfel, aceştia vor participa la o serbare câmpenească la Herghelia Mangalia şi vor merge într-o excursie la Balcic.