22 noiembrie 2024 23:49

Politica RAJA: Servicii de calitate la prețuri corecte pentru abonați

În ultimii ani, primordial în activitatea SC RAJA SA a fost asigurarea unor servicii de calitate la tarife rezonabile, care să se încadreze în limita de suportabilitate financiară pentru toți abonații. Astfel, din februarie 2013 și până acum, de peste 2 ani, societatea noastră nu a aplicat creșteri de tarife și nici măcar ajustări cu indicele de inflație, și asta în condițiile în care majoritatea operatorilor de profil au mărit tarifele chiar si de două ori într-un an. În toată această perioadă, prețurile la energia electrică, combustibil și la celelalte materiale de exploatare au crescut periodic și semnificativ, iar indicele de inflație (februarie 2013 – ianuarie 2015) a fost de 106,30%. Mai mult, SC RAJA SA este singura companie de apă din România, care nu încasează apa meteorică nici de la populație, nici de la agenții economici, ceea ce a dus la o scădere a facturilor cu aproape 10%. În România există 42 de operatori regionali în domeniul alimentării cu apă și al canalizării, operatori care asigură serviciile de alimentare cu apă și canalizare pentru aproximativ 95% din populația țării. La ora actuală, tariful perceput de RAJA pentru apa potabilă, se situează pe locul 26, în clasamentul celor 42 de operatori de profil.

Comparativ cu ceilalți operatori de servicii, care asigură alimentarea cu apă din sursele de suprafață și prin cădere liberă, serviciul furnizat de RAJA implică: extragerea apei de la adâncimi cuprinse între 120 și 700 metri și transportul apei potabile pe conducte cu o lungime însumată de peste 3.500 km, ceea ce presupune costuri ridicate cu energia electrică. Pe lângă toate acestea, conform legislației în vigoare, SC RAJA SA este obligată să plătească Administrației Naționale Apele Române un tarif pentru fiecare metru cub de apă extras din sursele de subteran sau de suprafață, în condițiile în care investițiile și mentenanța sistemelor de extragere a apei de subteran cad tot în sarcina noastră. Numai anul trecut, RAJA a plătit către administrațiile bazinale Apele Române din cele șapte județe în care operează peste 51,5 milioane lei.

O componentă împortantă a tarifului practicat de compania noastră este și cofinanțarea pentru proiectele dezvoltate cu finanțare europeană. SC RAJA SA implementează acum Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu) – cu patru mari componente “Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare în regiunea Constanţa – Ialomiţa”, “Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată pentru regiunea Constanța – Ilfov”, „Reabilitarea Stației de Epurare Eforie Sud” și „Canalizare menajeră comuna Valu lui Traian, etapa III, Constanța”, ce la final se vor concretiza în sisteme reabilitate și extinse pe o lungime de peste 1.000 km, 13 stații de epurare noi sau modernizate și sute de stații de pompare și puțuri. Valoarea acestor proiecte se ridică la peste 283 milioane de Euro, din care SC RAJA SA asigură prin cofinanţare 76,62 milioane de Euro, cofinanțare realizată și prin intermediul unui împrumut de la BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Pentru a putea asigura în continuare serviciile de alimentare cu apă și canalizare la cei peste 2 milioane de consumatori, în condiții de siguranță și calitate ridicată, SC RAJA SA este nevoită să ajusteze tarifele la serviciile prestate, cu un procent de aproximativ 8%. Dacă ținem cont de faptul că 6,3% reprezintă doar inflația pentru perioada februarie 2013 – februarie 2015, creșterea reală de tarif va fi de doar 1,7%. Începând cu data de 01 martie 2015, în conformitate cu avizul Autorității Naționale de Reglementare a Serviciilor Comunale – nr. 120721/20.12.2013 și cu Hotarârea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța – nr.10/16.09.2014, tarifele percepute vor fi de 4,09 lei/mc de apă potabilă și 3,63 lei/mc de canalizare-epurare.

Deși în mod justificat, tarifele ar fi trebuit sa crească mult mai mult în toată această perioadă, totuși SC RAJA SA face după doi ani această ajustare de doar 8% și își continuă politica de respect față de consumator, prin asigurarea unor servicii de calitate la un preţ în limitele de suportabilitate pentru populaţie.

 

Biroul de presă