23 noiembrie 2024 0:02

Redirecţionează 2% din impozitul pe venit către Fundaţia pentru SMURD!

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa îşi propune şi în acest an să sprijine Fundaţia pentru SMURD printr-o campanie de informare privind importanţa redirecţionării a 2% din impozitul pe venit către Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) şi dezvoltarea asistenţei medicale de urgenţă.

Trebuie menţionat faptul că, în judeţul Constanţa, echipajele SMURD sunt operaţionalizate de peste şase ani, perioadă în care au răspuns unui număr de zeci de mii de solicitări pe an. Odată cu trecerea timpului şi SMURD-ul a crescut: s-a început cu trei, iar astăzi sunt nouă echipaje care sunt permanent pregătite să intervină, cărora li se alătură autospeciala de intervenţie la accidente colective şi calamităţi, autospeciala de transport personal şi victime multiple şi descarcerarea grea. Zilnic, zeci de persoane sunt asistate medical de către echipajele SMURD Constanţa.

Este un lucru cunoscut că orice contribuabil, persoană fizică, poate direcţiona 2% din impozitul pe venit, plătit statului, către o organizaţie non-guvernamentală (asociaţie, fundaţie etc.). Practic în acest fel, fiecare cetăţean transmite statului modul în care doreşte să fie cheltuită o parte din impozitul pe venit. Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donaţie, ci este, în esenţă, o parte a bugetului de stat care este direcţionată de către fiecare cetăţean în parte către entitatea dorită de acesta.

Fundaţia pentru SMURD este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în anul 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, independentă de orice altă instituţie sau persoană.

Amănunte privind modalitatea de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit, precum şi formularele specifice, pot fi găsite pe site-ul fundaţiei www.fundatiapentrusmurd.ro. Fondurile pe care constănţenii, le direcţionează vor fi folosite pentru achiziţia de echipamente individuale de protecţie, de intervenţie, aparatură medicală sau pentru finanţarea unor proiecte destinate funcţionării eficiente a Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare.