Tradiţii pentru spor şi sănătate în Joia Mare

Săptămâna Mare, cunoscută drept Săptămâna Patimilor, încheie cel mai lung și cel mai aspru post de peste an, respectiv Postul Sfintelor Paști. Este o săptămână distinctă a postului, ea amintind de patimile Domnului Iisus Hristos din aceste zile, și se adaugă celor 40 de zile propriu-zise de post, care încep în prima luni după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai și se încheie în Duminica Floriilor.

Joia Mare este ultima zi în care se fac slujbe pentru sufletul morților. Se duc la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine și fructe și, după ce sunt sfințite, se împart preotului, sătenilor, vecinilor, de sufletul celor duși pe lumea cealaltă. Se spune că în noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morților se întorc la casele lor. În întâmpinarea lor, se aprind focuri în curți sau în cimitire, pentru ca ei să se poată încălzi. Până joi trebuie terminat torsul de frica Joimăriței, personaj întâlnit doar în mitologia românească, care pedepsește fetele leneșe. În Joia Mare se prepară, de obicei, copturile pascale: pasca și cozonacii și se roșesc ouăle.

Joia Mare este ziua de cinstire a memoriei strămoşilor, iar Joimăriţa veghează la respectarea acestui cult. Pentru că de Joi Mari e frig, în dimineaţa şi în seara acestei zile în curte se fac focuri pentru morţi, pentru a avea la ce se încălzi şi pentru a avea lumină (se dau de pomană apă sau colaci; uneori se aprind lumini pentru fiecare mort al familiei).

Credinţa este că, în această zi, morţii vin pe la vechile lor locuinţe, unde stau până la Moşi sau Sărbătoarea Moşilor (sâmbăta dinainte de Rusalii sau Duminica Mare), când se fac împărţeli de plecarea sufletelor, când morţii pleacă cu colacul şi cu oala pe care le-au căpătat. În acest răstimp, se aşează pe streaşina casei ori în curţi, pe scaune aşezate special, ca să se odinească sufletele strămoşilor.

În Joia Mare, dis-de-dimineaţă, se împart, între neamuri şi la săraci, pâine, curechi (varză), mazăre, fasole, baraboi (cartofi), pe care le pun în ulcele noi, frumoase, împodobite cu floricele numite brebeni. Se face un colac lung, numit uitata, care se dă pentru morţii uitaţi. Se duc femeile la tămâiat şi aruncă două căldări de apă pe mormânt; după aceea merg la gârlă şi aruncă nouă căldări cu apă pe iarbă verde. Apoi mai duc apă de pomană pe la femeile neputincioase. Această lucrare se face timp de nouă joi după Paşti.

În Oltenia, în Joia Mare se făcea foc în faţa casei, iar femeile aduceau în jurul lui atâtea scaune câţi bărbaţi erau în casă. Pe scaune aşezau joimăriţe (căni) cu apă şi îmbodobite cu frunze verzi, iar deasupra se punea un pupoi (colăcel), se tămâiau şi se dădeau de pomană. Tot în Oltenia există obiceiul de a se aprinde focuri din boji în curte şi la cimitir, la capătul fiecărui mormânt, acolo unde femeile veneau dimineaţa la tămâiat.

Joimăriţa sau Joimărica este un personaj întâlnit doar în mitologia românească, nume ce derivă din Joi-Mari (Joia Mare).

Joimăriţa a fost la origini o zeitate a morţii, care supraveghea focurile din Joia Mare, aprinse pentru cinstirea strămoşilor, dar treptat a devenit un personaj justiţiar, ce luptă împotriva lenei. Ea este patroana torsului şi a ţesutului, care supraveghează hărnicia oamenilor. Locuieşte în munţi şi apare sub aspectul unor roţi de fum, foc şi sub forma unei femei voinice şi slute.

Nodurile făcute la Denia celor 12 Evanghelii

În Joia Mare se săvârşeşte Denia celor 12 Evanghelii. În timpul acestei slujbe, unele femei fac 12 noduri pe sfoară sau aţă, unul după fiecare Evanghelie, punându-şi dorinţe. În unele regiuni, nodul respectiv se desface după ce dorinţa a fost îndeplinită, iar în  altele, se desface la vreme de încercare, rostindu-se o rugăciune pentru rezolvarea unei probleme. Fetele nemăritate mai obişnuiesc să îşi pună şnurul înnodat sub pernă ca să-şi viseze ursitul. La Denia celor 12 Evanghelii se obişnuieşte, în unele locuri, să se pună la „Vii”, legate între ele, cele 12 lumânări care au fost aprinse în timpul slujbei, câte una pentru fiecare Evanghelie. Acest obicei este tolerat de Biserică.

De asemenea, se duc la biserică vase noi, pâine lumânări şi vin şi sunt lăsate acolo până la Paşti. Joia Mare este şi o zi specială pentru pomenirea celor adormiţi. Este ultima zi de pomenire a morţilor din Postul Mare. Este foarte important să se împartă căni – tradiţia vorbeşte despre „Cănile din Joia Mare” – colaci şi apă. Se spune că este bine să se dea toate acestea peste mormânt celui care le primeşte. Se mai obişnuieşte, în unele regiuni, să se aprindă focuri pe morminte sau în curtea casei, pentru că se crede că în această zi morţii se întorc acasă şi vin la foc să se încălzească. De asemenea, focul aprins are rol purificator, spunându-se că el alege spiritele bune care vor păzi casa, de cele rele, pe care le alungă.

Se spune că slujitorii lui Caiafa au aprins, în joia când Iuda l-a vândut pe Hristos, un foc în curtea arhierească, pentru că le era frig. O altă interpretare a focului din Joia Mare este aceea potrivit căreia Sfântul Petru ar fi fost oprit de un asemenea foc atunci când s-a lepădat de Hristos.

Este bine de ştiut că din Joia Mare până în Joia din Săptămână Luminată nu se spală rufe şi nici nu se coase. Curăţirea trupului este permisă. De asemenea, este de rău augur să te tunzi în Vinerea Mare. Se spune că „tragi a rău” şi că îţi va muri cineva apropiat din familie.

Nu în ultimul rând, creştinul trebuie să poarte haine curate, primenite, iar de Paşti, haine noi. De asemenea, rugăciunile care se fac după Înviere, începând din Săptămâna Luminată şi până la Înălţare se fac stând în picioare, nu în genunchi.

(RTV.ro)