23 noiembrie 2024 3:48

Concursul național „Nicolaus Copernic”, la Școala Gimnazială nr. 3

Școala Gimnazială nr. 3 Mangalia vă invită marți, 21 aprilie, ora 18, să luați parte la evenimentul care marchează participarea școlii la Concursul Național “Nicolaus Copernic”. Echipa de elevi, îndrumată de prof. Adriana Mitrea, a pregătit pentru invitați o expoziție de panouri cu fotografii, prezentare de videoclipuri realizate de ei și multe alte suprize. Concursul Național „Nicolaus Copernic” dă posibilitatea tinerilor săi participanți să se informeze pentru a găsi răspunsurile la întrebări ce vin din negurile istoriei umane: “de unde venim?”, “cum a luat ființă Universul?”, “Incotro ne îndreptăm?”, pentru a le transmite apoi mai departe. În „Săptămâna altfel”, elevii s-au informat, au studiat numeroase articole de specialitate, au vizionat filme și diverse videoclipuri pe teme astronomice, pentru a “vâna” răspunsurile la toate aceste întrebări. Aceștia au pictat și au modelat planete și nave spațiale pentru a le expune în cadrul evenimentului de săptămâna viitoare. De asemenea, echipa Școlii Gimnaziale nr. 3 a creat un site special dedicat acestui concurs, unde pot fi regăsite mai multe informații legate de acest proiect.