23 noiembrie 2024 3:49

Incendiile de vegetaţie uscată un real pericol

isu (1)Anual, în această perioadă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa se confruntă cu un număr mare de incendii provocate, în cea mai mare proporţie, de arderea vegetaţiei uscate în scopul igienizării terenurilor şi pregătirii acestora pentru lucrările agricole de primăvară.

Pericolul mare la incendiile de vegetaţie uscată îl reprezintă nerespectarea distanţelor de siguranţă faţă de locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, plantaţii, reţele electrice şi de telefonie, conducte ce transportă gaze şi lichide combustibile, căi de circulaţie, fapt ce, în unele situaţii, a generat pagube materiale ori a afectat circulaţia rutieră, periclitând siguranţa participanţilor la trafic.

În vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţenii au obligaţia de a solicita şi obţine acceptul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi permisul de lucru cu foc. Emiterea permisului de lucru cu foc se face prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton, astfalt, bitum, ulei etc. La terminarea lucrului, permisul de lucru cu foc se predă de către executant, emitentului.

Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, conform H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:

– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;

– amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.

Inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea sancţiunilor în domeniul apărării împotriva incendiilor.