23 noiembrie 2024 4:29

În curând, Poliţia Locală va avea dispecerat, iar municipiul va fi împânzit cu camere video

IMG_0449În maximum o lună, Poliţia Locală va avea un dispecerat ce va fi amenajat în interiorul sediului instituţiei. Potrivit Şefului Poliţiei Locale, Mihai Angelescu „o dată devenit funcţional, prin intermediul dispeceratului ne vom racorda la baza de date a MAI, putând, astfel, să identificăm rapid autoturismele implicate în evenimente rutiere sau ale căror conducători au comis abateri ori infracţiuni la regimul Circulaţie. Avem nevoie de acest lucru, deoarece, în prezent, trimitem numerele autoturismelor respective spre identificare la Poliţia Naţională, procesul fiind de durată. În cadrul Dispeceratului vor lucra 6 poliţişti, fiind asigurate atât ture de zi, cât şi de noapte. O altă reuşită o reprezintă demararea sistemului de monitorizare video a municipiului Mangalia. Astfel, primele camere vor fi montate în cel mult o săptămână. În total, vor fi amplasate atât în oraş, cât şi în staţiuni 150 de camere video de ultimă generaţie, cu o imagine extrem de clară.”

Şeful Poliţiei Locale a mai declarat faptul că utilitatea acestui sistem de supraveghere constă în observarea în timp util a evenimentelor mai puţin plăcute ce se produc în oraş. În acelaşi timp, infractorii vor fi descurajaţi să mai comită fapte de natură penală, în special furturi. Camerele vor fi montate pe arterele principale, în cartierul Colonişti, în perimetrul cimitirelor, spitalului, instituţiilor de învăţământ, pieţelor, parcărilor, în general, în zonele aglomerate.

În vederea pregătirii sezonului estival, se continuă curăţenia generală în staţiuni, dar şi controalele privind spaţiile verzi care trebuie îngrijite atât de către proprietarii de terenuri, cât şi de către deţinătorii de hoteluri şi unităţi de alimentaţie publică.

Pe parcursul lunii martie, Poliţia Locală a continuat verificările, în trafic, fiind aplicate 115 amenzi în valoare totală de 22.912 de lei. De asemenea, poliţiştii au dat 36 de avertismente, respectiv 306 puncte de penalizare.

În ceea ce priveşte liniştea şi ordinea publică, poliţiştii au sancţionat 20 de persoane, cuantumul amenzilor fiind de 2.920 de lei. În general, sancţiunile au fost date pentru practicarea cerşetoriei şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Au fost date spre identificare în vederea sancţionării conducătorilor auto 172 de maşini. Nu în ultimul rând, în urma acţiunilor întreprinse pe teren, în special în staţiuni, reprezentanţii Corpului de Control, din cadrul Poliţiei Locale, au aplicat 22 de amenzi în valoare totală de 80.020 de lei. Acestea au ajuns la proprietarii de terenuri care nu au ţinut cont de avertismentul dat în urmă cu o lună şi anume acela de a-şi curăţa, igieniza şi îngriji suprafeţele deţinute.

1 thought on “În curând, Poliţia Locală va avea dispecerat, iar municipiul va fi împânzit cu camere video

  1. auzi baza de date a MAI racordata la politia local ce sa caute analfabetii astia de 4 clase cu baza MAI…

Comments are closed.