23 noiembrie 2024 5:05

Biblioteca Garnizoanei, inaugurată la Cercul Militar Mangalia

IMG_1448Cercul Militar Mangalia a găzduit, astăzi, un eveniment deosebit de important pentru viaţa culturală a oraşului. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii şi, totodată, pentru a marca Ziua Bibliotecarului, a fost inaugurată Biblioteca Garnizoanei Mangalia. Manifestarea a avut loc în prezenţa comandorului Vasile Chirilă, comandantul Garnizoanei, a Lianei Naum, şeful Cercului Militar, a Emiliei Dabu şi a mai multor membri ai Clubului Artelor „Solteris”, dar şi a numeroşi aspiranţi, absolvanţi ai Şcolii de Aplicaţie.

Biblioteca Garnizoanei Mangalia a fost, astfel, reînfiinţată după o pauză de mai bine de opt ani. Dacă, până în prezent, instituţia de cultură a avut un fond de carte de numai 2.000 de volume, astăzi biblioteca numără 16.000 de opere.

„Biblioteca are 70 de metri pătraţi, un spaţiu generos, unde cititorii pot găsi, în cele 16.000 de volume, peste 8.000 de titluri din literatura universală şi românească, dar şi din literatura de specialitate, militară, albume de artă şi pictură. Suntem fericiţi că putem oferi iubitorilor de literatură ceea ce lipsea singurei instituţii de cultură din oraş: cartea”, ne-a declarat comandor Vasile Chirilă.

La rândul său, Liana Naum, şeful Cercului Militar Mangalia, afirmă că, în cadrul Bibliotecii Garnizoanei, vor fi găzduite, pentru oricine solicită acest lucru, manifestări culturale de orice gen, începând, în primul rând, cu lansări de carte.

Adiacent inaugurării Bibliotecii Garnizoanei Mangalia a fost lansat volumul „Comandanţi care au schimbat războiul pe mare”, al XI-a titlu elaborat în Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale. 20 de tineri ofiţeri absolvenţi ai Şcolii au prezentat, în paginile cărţii, un colaj literar despre cei mai importanţi comandanţi de Marină, începând cu Temistocle şi terminând cu amiralul Andrew B. Cunningham, câştigătorul Bătăliei de la Taranto.

Pe lângă cele 16.000 de volume, în scurt timp fondul de carte al noii biblioteci va fi completat cu alte 15.000 de titluri.