23 noiembrie 2024 12:07

Infrastructura praf şi lipsa disciplinelor sportive pentru copii, puse pe tapet de cetăţeni în şedinţa de consiliu

Şedinţa ordinară de la primărie, ce a avut loc ieri, a părut una liniştită, faţă de întâlnirile anterioare din ultima vreme, când ciondănelile dintre edilul Cristian Radu şi aleşii locali s-au ţinut lanţ. Însă, spre sfârşitul discuţiilor, spiritele s-au aprins, din nou, în urma sesizărilor unui cetăţean din localitate, Cristian Cralev, care a ridicat, în faţa consilierilor, două probleme spinoase ale urbei.

Una dintre acestea face referire la dezastrul de pe strada Matei Basarab, care, potrivit cetăţenilor din zonă, arată ca după bombardament: “Ni s-au făcut trotuare, alveole în locul spaţiilor verzi, e totul frumos. Dar străzile sunt într-o stare deplorabilă. Astă iarnă s-a pus piatră, dar, de la greutatea maşinilor, s-au creat gropi care ne-au distrus maşinile. Mai sunt trei luni, vine toamna, vin ploile, nu veţi mai putea asfalta. Am rămas cu strada asta ca în 1900… Matei Basarab a fost cea mai frumoasă stradă din Colonişti. Acum nu mai putem ţine un geam deschis din cauza prafului”.

Directorul ADPP Mangalia, Cătălin Cornaci, a replicat că procedurile de modernizare a străzilor din zona cu pricina sunt în plină derulare, dar că, pe rolul instanţei, există o contestaţie, care întârzie demararea lucrărilor.

“De ce vorbim despre atâtea proceduri?”, a întrebat, retoric, desigur, consilierul local Ion Mincă. “Cei de la spaţii verzi de la Eforie se laudă că au de încasat mult de aici, de la Mangalia. Nu mai vorbesc despre ce se face în sensul giratoriu… Mă întreabă lumea ce o să fie acolo şi eu ce să le spun? Că am votat ca prostul să apară acolo un bloc turn? Nici nu am văzut proiectul, chiar nu ştiu ce să le răspund oamenilor. O să vină DNA-ul si ne ia pe toţi”, a concluzionat Ion Mincă.

 Primarul spune că sălile de sport sunt folosite, gratuit, de poliţişti şi … pesedişti!

O a doua problemă ridicată de Cristian Cralev a fost cea a lipsei de perspectivă pe care o au copiii din Mangalia, în special fetele, când vine vorba despre practicarea unei discipline sportive: “Eu, unul, nu vreau să îmi fac fetiţa luptătoare, vreau să practice un sport mai domestic. Clubul de handbal s-a închis, pentru că profesorul nu a putut face faţă cheltuielilor. Poate găsiţi o soluţie pentru încurajarea altor displine, în afara luptelor sau fotbalului”, a solicitat cetăţeanul din Mangalia. Acesta a mai spus că, interesându-se la clubul care înglobează mai multe displine sportive şi care este finanţat de primărie, acesta nu şi-ar fi primit niciun leu din cele 10 miliarde pe care le are de încasat.

În replică, primarul Cristian Radu a ţinut să reamintească tuturor liderilor de cluburi sportive că pot beneficia de fonduri din banul public numai în cazul în care adresează Clublui Sportiv Callatis un proiect de finanţare: “Şi eu spun pasionat de sport şi urmresc evoluţia acestuia la Mangalia. Trebuie să spunem că Asociaţia Callatis are multe displine: fotbal, lupte, box… Legislaţia în vigoare prevede că este necesar un proiect de finanţare conceput de fiecare club ce doreşte fonduri de la primărie, dar, de exemplu, clubul de handbal nu a înaintat, niciodată, un astfel de proiect”. Cristian Radu i-a mai acuzat, aşa cum a mai făcut-o şi în trecut, pe cei ce utilizează gratuit sălile de sport de la liceele “Callatis” şi “Ion Bănescu”, cu acceptul conducerii unităţilor cu pricina. Printre aceştia i-a reamintit pe poliţiştii din Mangalia, dar şi … pesediştii locali, care ar juca fotbal, în sala de la “Callatis”, aproape de miezul nopţii!

Afirmaţiile sale au stârnit rumoare în sala de şedinţe. Însă, după calmarea spiritelor, consilierul local Dragoş Bociog a subliniat faptul că, orice club afiliat unei federaţii, poate solicita, potrivit Legii 350, fonduri publice, în baza unui proiect. “În ceea ce priveşte activitatea sportivă privată, aceasta se face în baza unei sume plătite, de către părinţi, antrenorului, în acelaşi fel în care plătesc o oră de meditaţii la şcoală. Noi, Consiliul Local, putem veni în sprijinul cluburilor, punându-le, gratuit, sălile de sport la dispoziţie”, a conchis Dragoş Bociog.