23 noiembrie 2024 14:14

Echipamente medicale donate pentru Secția de Recuperări a Spitalului Municipal Mangalia

donatie spitalSpitalul Municipal Mangalia a primit zilele trecute o donație importantă constând în echipamente medicale din partea Fundației Motivation România. Organizația a donat Secției de Recuperări Traumatisme Vertebro Medulare Neuro Motorii a spitalului, 4 scaune rulante de ultimă generație, 3 dispozitive pentru toaletă, adaptate special pentru cei cu dizabilități, precum și diverse consumabile de uz medical, specifice nevoilor acestora. Aceste echipamente sunt destinate persoanelor cu dizabilități motorii, care sunt internate aici.

Pacienții Spitalului se declară încântați de donație, mai ales pentru scaunele rulante. Costurile pentru un astfel de scaun sunt extrem de ridicate, și cei mai mulți dintre aceștia nu își pot permite o asemenea achiziție. Reprezentanții spitalului țin să mulțumească în mod deosebit celor de la Motivation România pentru tot sprijinul constant acordat pacienților de la Secția de Recuperări. Fundația a fost înființată în 1995 pentru a veni în sprijinul copiilor și adulților cu dizabilități din România, fiind un colaborator permanent al Spitalului din Mangalia.