23 noiembrie 2024 3:16

Pentru remedierea unei avarii survenite sâmbătă dupa-amiaza pe conducta de principală de alimentare cu apă, de pe strada Olteniei, din localitatea Valu lui Traian, SC RAJA SA Constanta a sistat furnizarea apei potabile în intervalul orar 14,00-17,00. Au fost afectaţi abonaţii situaţi pe străzile Mihai Eminescu şi Calea Dobrogei, precum şi cei de pe străzile adiacente.

Ne cerem scuze tuturor consumatorilor afectati, cărora le-am dat asigurări încă de la început că lucrările vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil. Astfel, după efectuarea reparaţiilor, apa potabilă a fost redată consumatorilor imediat.