Pe surse: Edilul Cristian Radu vrea să înlăture din conducerea partidului membrii inactivi
În cadrul şedinţei BPL de marţi după-amiază al vechiului PNL Mangalia, preşedintele formaţiunii politice, primarul Cristian Radu a cerut excluderea unor membri pe motiv că aceştia nu se mai implică în activităţile partidului.
Tot pe surse am aflat faptul că liderul PNL vrea să schimbe, cu acest prilej, componenţa structurii de conducere, propunând oameni noi care, poate, vor fi mai interesaţi să facă muncă de partid, mai ales într-o perioadă „de foc”.
Printre cei cărora edilul le acordă încredere s-ar afla Dana Constantinescu, fosta şefă de cabinet parlamentar deţinut de Zanfir Iorguş pe vremea când era deputat, Marcela Stancu, membră a Clubului Rotary Mangalia şi Gabriel Banu, angajat al Primăriei.
in loc sa se preocupe de subventii la caldura dumnealui tot cu politica parca era independent sau liberalo independent
?????