23 noiembrie 2024 6:49

Fonduri europene pentru un nou corp de clădire al Spitalului Municipal

Managerul Spitalului Municipal Mangalia are proiecte mari pentru instituţia pe care o conduce: dr. Liviu Mocanu doreşte ca, în cel mai scurt timp, să acceseze un proiect pe fonduri europene, prin care să ridice un nou corp de clădire, o prelungire, de fapt, a Pavilionului B al unităţii medicale. Potrivit lui Liviu Mocanu, acest nou corp de clădire va avea tot cinci nivele, ca şi clădirea Pavilionului B, şi va cuprinde secţii noi, ultramoderne, cu personal calificat, dar şi garsoniere în care să fie găzduiţi medicii din alte localităţi, ce aleg să profeseze la Mangalia.

“Noua clădire va cuprinde blocuri operatorii, cu toate dotările necesare. Vom avea mai multe compartimente, inclusiv o sală cu aplicablitate polivalentă. Aţi observat, desigur, că, în momentul în care îţi sunt aduşi pacienţi victime ale unor accidente rutiere sau chiar persoane arse, prima întrebare este: ”Unde-i ducem? “. Ei bine, în noua sală vrem să tratăm astfel de politraume sau arsuri, pe care, în momentul de faţă, nu le putem aborda din lipsă de spaţiu. Vrem să înfiinţăm o structură mică, dar eficientă, cu 5-10 paturi unde să tratăm astfel de cazuri“, afirmă managerul Spitalului Municipal Mangalia.

Clădirea ar mai avea, în componenţă, un compartiment de laparoscopie, separat de restul spitalului, iar la subsol ar putea fi concentrate Radiologia şi laboratorul RMN, dotate ultramodern.

Pe un nivel întreg, mai spune directorul spitalului, vor fi înfiinţate circa 16 garsoniere, dotate cu paturi şi grupuri sanitare separate, unde să locuiască, cel puţin provizoriu, medicii specialişti din alte localităţi, care vin să profeseze la Mangalia.

Sursa de finanţare a acestui proiect îl constituie Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, existând, deja, discuţii avansate cu un specialist care să acceseze aceste fonduri. Potrivit dr. Liviu Mocanu, Uniunea Europeană ar urma să acorde 98% din banii investiţiei.

Spitalul Mangalia a solicitat, în acest sens, un acord de principiu Consiliului Local – proprietarul clădirii – urmând să primească un răspuns la proxima şedinţă.