23 noiembrie 2024 19:45

Poliţia Locală va lansa un nou număr de telefon pentru cetăţeni şi va vâna comerţul ilegal de petarde

Lansarea de către conducerea Poliţiei Locale Mangalia a liniei telefonice adresată cetăţenilor care doresc să semnaleze prezenţa deşeurilor menajere dezorganizate în oraş şi staţiuni, s-a bucurat de succes. Şeful Poliţiei Locale, Mihai Angelescu ne-a declarat că s-au primit mai multe sesizări, motiv pentru care doreşte ca la începutul anului viitor să pună în funcţiune un nou număr de telefon la care să apeleze cetăţenii urbei. Este vorba despre o linie telefonică „Civic Alert” prin care locuitorii municipiului pot reclama probleme de orice fel, de la scandaluri şi incidente în trafic, până la neajunsuri ale anumitor cartiere. După preluarea sesizărilor, oamenii vor fi direcţionaţi către compartimentele Poliţiei Locale competente să le soluţioneze, respectiv Ordine Publică, Mediu, Control Comercial etc.

În perioada imediat următoare, poliţiştii de la Locală se vor axa pe supravegherea şi sancţionarea activităţilor de comercializare ilegală de petarde şi materiale pirotehnice periculoase. „Până în prezent, nu am înregistrat decât o cerere de autorizare solicitată de către un singur agent economic ce doreşte să vândă artificii în preajma sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou. Vom sta cu ochii pe care vor vinde la colţul străzii petarde interzise de la comercializare, deosebit de periculoase, care la o manevrare neglijentă, pot provoca adevărate tragedii”, a declarat Şeful Poliţiei Locale, Mihai Angelescu.