24 noiembrie 2024 2:52

Poliţiştii constănţeni la datorie de Bobotează

Mâine, 6 ianuarie a.c., începând cu ora 07.00, peste 100 de poliţişti din judeţul Constanţa vor participa, în sistem integrat, la asigurarea măsurilor de ordine publică a ceremoniilor religioase ocazionate de Bobotează.

Astfel, vor fi asigurate măsurile de ordine şi linişte publică pe durata procesiunii organizate de Arhiepiscopia Tomisului, care va porni de la Catedrala “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” spre faleza Cazino din municipiul Constanţa, unde va fi oficiată slujba de sfinţire a apelor.

De asemenea, oamenii legii vor fi prezenţi în toate localităţile din judeţ, unde se vor desfăşura procesiuni religioase şi alte manifestaţii publice prilejuite de această sărbătoare.

       Pe această cale poliţiştii recomandă participanţilor:

  • Să adopte permanent un comportament preventiv, antivictimal şi în conformitate cu normele sociale;
  • Să respecte toate indicaţiile poliţiştilor, cu precădere conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte semnalele efectuate de poliţiştii rutieri;
  • Să îşi supravegheze propriile bunuri, ca de exemplu bani, telefoane mobile, poşete şi să se evite lăsarea acestora în autovehicule;
  • Pietonilor li se recomandă să circule doar pe trotuare şi cu atenţie sporită.