28 noiembrie 2024 1:17

De astăzi, încep înscrierile în clasa pregătitoare

Astăzi demarează prima etapă de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare, în cadrul învăţământului primar, pentru anul şcolar 2016-2017. Înscrierea copiilor în clasa pregătitoa­re se va realiza în perioada 29 fe­bruarie – 18 martie (în cadrul primei etape) şi în perioada 30 martie – 8 aprilie (în cadrul etapei a doua). Cererile vor putea fi completate atât online, cât şi în şcoli, însă validarea acestora va fi obli­gatorie la secretariate.

Principala noutate este că niciun copil nu va mai putea fi înscris în clasa I fără să fi urmat clasa pregătitoare mai întâi. În anii şcolari anteriori, autorităţile au permis, prin excepţie, şi înscrierea copiilor direct în clasa I.

Înscrierea în învăţământul primar, în clasa pregătitoare, este obligatorie pentru copiii care împlinesc vârsta de şase ani înainte de 31 august. În cazul copiilor care împlinesc această vârstă în perioada 1 septembrie – 31 decembrie (sau chiar după aceasta), înscrierea în clasa pregătitoare se poate face numai dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Acest lucru se face la solicitarea scrisă a părinţilor.

Dacă nu optează pentru clasa pregătitoare sau dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice este negativă, părinţii copiilor care împlinesc şase ani între 1 septembrie şi 31 decembrie (sau chiar după) îi vor înscrie pe aceştia la grădiniţă, în grupa mare.

 

Alegerea şcolii pentru înscrierea copilului

În principal, toţi copiii pentru care se va cere înscrierea în clasa pregătitoare la şcoala de circumscripţie vor fi înmatriculaţi în unitatea respectivă. Totuşi, în funcţie de locurile libere, există şi posibi­litatea înscrierii în alte şcoli decât cea de circumscripţie.

„Pe locurile libere se înscriu şi, ulterior, se înmatriculează copiii care provin din alte circumscripţii şcolare, inclusiv din alte localităţi, în conformitate cu solicitările părinţilor şi cu prevederile prezentei metodologii. În sensul prezentei metodologii, numărul locurilor libere la clasa pregătitoare este stabilit ca diferenţă între numărul de locuri alocate pentru clasa pregătitoare şi numărul de copii din circumscripţie care trebuie înscrişi la acel nivel de clasă. De exemplu, dacă în circumscripţia şcolară a unei unităţi de învăţământ există 40 de copii care trebuie înscrişi la clasa pregătitoare, iar şcoala a primit prin planul de şcolarizare 50 de locuri la clasa pregătitoare, numărul de locuri libere este de 10 (50-40)”, prevede metodologia de înscriere în învăţământul primar.

În situaţia în care cererile de înscriere pentru copiii din afara circumscripţiei vor depăşi numărul de locuri libere, vor fi aplicate criterii generale şi specifice de departajare.

 

Cum se va face înscrierea şi în baza căror acte

Completarea cererii de înscriere în învăţământul primar, în clasa pregătitoare, se va face fie online, fie la secretariatul şcolii la care se doreşte înregistrarea copilului. Însă validarea cererii va fi obligatorie, iar acest lucru se va putea face doar la unitatea de învăţământ în cauză, în baza unei programări, zilnic, între orele 8:00 şi 18:00 (luni-vineri) sau între 9:00 şi 13:00 (sâmbăta).

„Conducerile unităţilor de învăţământ şi inspectoratele şcolare se vor asigura că programul de completare/validare a cererilor-tip de înscriere în învăţământul primar este adaptat solicitărilor părinţilor, permite procesarea tuturor solicitărilor şi asigură fluenţa procedurilor, evitând aglomeraţia. În vederea asigurării fluenţei procedurilor şi a evitării aglomeraţiei, unităţile de învăţământ vor asigura inclusiv posibilitatea de programare telefonică a părinţilor pentru completarea şi/sau validarea cererilor-tip de înscriere. Numărul de telefon la care părinţii pot apela este afişat la avizierul unităţii de învăţământ, pe site-ul acesteia, dacă există, şi pe site-ul inspectoratului şcolar”, este punctat în Ordinul MENCS nr. 3158/2016.

În momentul completării cererii de înscriere sau, după caz, al validării acesteia, părinţii vor trebui să depună o copie a actului de identitate propriu şi o copie a certificatului de naştere al copilului. Acestea vor fi certificate conform cu originalul de către se­cretariatul şcolii.

În cazurile în care va fi necesară evaluarea dezvoltării psihosomatice, părinţii vor trebui să depună şi o copie a rezultatului pozitiv al acesteia, iar în cazurile în care înscrierea se va cere la o altă unitate decât şcoala de circumscripţie, părinţii vor trebui să depună documentele care do­vedesc îndeplinirea criteriilor de departajare.

 

Ce copii vor putea fi înscrişi în etapa a doua

Etapa a doua de înscriere în învăţământul primar, în clasa pregătitoare, va fi destinată copiilor care n-au fost cuprinşi într-o şcoală sau care n-au participat deloc la prima etapă de înscriere. În cadrul acesteia, cererile de înscriere vor putea fi completate doar pentru unităţile de învăţământ la care mai există locuri libere.

„În cererea-tip de înscriere pentru etapa a doua, părinţii vor completa, în ordinea descrescătoare a preferinţelor, maximum 3 opţiuni pentru unităţi de învăţământ la care mai există locuri disponibile. Părinţii copiilor (…) depun cererea-tip de înscriere în învăţământul primar online sau la secretariatul şcolii aflate pe prima poziţie din cele 3 opţiuni exprimate pentru etapa a doua”, se arată în metodologie, subliniin­du-se că validarea înscrierii se va face, de asemenea, la prima şcoală dintre cele trei opţiuni exprimate.

Calendarul înscrierii în învăţământul primar:

24 februarie – 3 martie: organizarea unei zile a porţilor deschise în fiecare şcoală cu clase pregătitoare;

23 februarie – 17 martie: realizarea evaluării dezvoltării psihosomatice şi comunicarea rezultatelor;

29 februarie – 18 martie: completarea şi validarea cererilor de înscriere în clasa pregătitoare (prima etapă);

25-26 martie: afişarea candidaţilor înmatriculaţi, a numărului de locuri rămase libere şi a copiilor neînscrişi după prima etapă;

30 martie – 8 aprilie: depunerea şi validarea cererii de înscriere în clasa pregătitoare la şcoala de pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate de părinţi (etapa a doua);

15 aprilie: afişarea listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare;

19-22 aprilie: centralizarea şi soluţionarea de către inspectoratele şcolare a cererilor pentru copiii neînscrişi încă în şcoli.

(avocat.net)