23 noiembrie 2024 1:43

„Nevoia de calm” – Comunicat ALDE Mangalia

Liberalii şi conservatorii reuniţi sub sigla ALDE, dar şi celelalte partide de dreapta din Mangalia îşi doresc o dezbatere publică eficientă, curată şi orientată către viitor.

Totuşi, sesizăm că, în loc să fie preocupat de viitor, în desele-i apariţii în mass-media, primarul Cristian Radu este aplecat mai mult către trecut, aducând mereu în discuţie “greaua moştenire”, dar şi “agenturili” (în cazul nostru consilierii locali !) sintagme care, în România, au stat la baza tuturor justificărilor comportamentului anti-democratic, neputinţei şi incompetenţei. Căci, remarcăm de la o vreme o pasiune excesivă a primarului Cristian Radu pentru colectarea de informaţii “sensibile” despre oponenţii politici, dar şi “dezgroparea” documentelor de arhivă, unele mai vechi de un deceniu, ceea ce, suntem convinşi, grevează asupra timpului acordat dezvoltării oraşului.

Pe scurt, dacă există dovezi ale unor infracţiuni, fie ele comise în timpul administrării Mangaliei, fie ele comise în varii domenii economice, conform legii acestea trebuie să fie puse la dispoziţia justiţiei şi apoi să aşteptăm, cu calm, anchetele, procesele şi deciziile acesteia. În caz contrar, prin aceste presiuni mediatice, se poate presupune că primarul Mangaliei intervine şi doreşte să influenţeze actul de justiţie, ceea ce nu este nici moral şi nici legal.

Suntem deasemenea surprinşi de folosirea in extenso, de către preşedintele (noului) PNL-Mangalia, a metodei bolşevice din perioada proletcultistă a anilor ’50-’60’: cine nu e cu noi, e împotriva noastră. Doar în acea perioadă cine nu avea aceeaşi idee ca şi „şeful” era pedepsit, doar în acea perioadă cine avea altă ideologie era pus la stâlpul infamiei. Căci, ostracizarea, jignirea şi defăimarea oponenţilor politici nu pot fi acţiuni ale unui partid care se pretinde a fi democratic şi, mai ales, liberal.

Pare-se că actualul primar (liberal ?) nu pricepe esența democrației cuprinsă în fraza istorică a marelui om Ion Raţiu: „Voi lupta până la ultima mea picatură de sange ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”.

Din nefericire, sub conducerea lui Cristian Radu, PNL-Mangalia îşi pierde treptat identitatea şi valorile liberale, devenind un fel de sectă, dezbaterea publică de idei devine un război al presiunilor și șantajului, iar adversarii politici nişte duşmani personali.

De aceea, ALDE şi partidele de dreapta din Mangalia fac un apel la calm, coerenţă de idei şi comportament decent. Dacă nu cerem prea mult !

Organizaţia locală ALDE Mangalia