22 noiembrie 2024 19:37

Prima ediţie a Campionatului Judeţean de Kung Fu are loc, astăzi, la Mangalia

IMG_3463La Complexul Sportiv Callatis din Mangalia are loc, astăzi, de dimineaţă şi până seara târziu, prima ediţie a Campionatului Judeţean de Kung-Fu. Cele mai importante zece cluburi de arte marţiale din judeţ şi-au trimis reprezentanţii la Mangalia, numărul sportivilor ajungând la aproape 100. Aceştia se luptă pe categorii de vârstă de la 4 ani şi până la 34 de ani, la feminin şi masculin.

Potrivit preşedintelui Clubului Sportiv Marea Neagră, dr. Florin Iordănoaia, probele campionatului sunt „Tuishou” (Mâini lipicioase), „Light-Fighting Sanda” (luptă sportivă cu contact uşor) şi „Total-Contact-Fighting” (luptă sportivă cu contact), individual.

Prima ediţie a acestui campionat a adus, potrivit lui Florin Iordănoaia, un număr dublu de sportivi, faţă de cel preconizat.

În cadrul competiţiei, a fost anunţată şi participarea sportivilor constănţeni la o competiţie internaţională de arte marţiale, la Open-ul Moldovei, ce va avea loc pe 24 aprilie.